ÎN SECTORUL DE DISTRIBUŢIE Electrica şi-a planificat pentru anul viitor investiţii de 180-190 milioane euro

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 22 decembrie 2016

Compania Electrica, care deţine trei dintre cele opt distribuţii regionale de energie electrică, şi-a planificat pentru anul viitor investiţii de 180-190 milioane euro în sectorul de distribuţie, la nivelul celor trei filiale, a declarat directorul general al companiei, Dan Cătălin Stancu.

"Avem un plan de investiţii pentru anul viitor, evident în distribuţie, extrem de ambiţios. E ceva ce probabil nu a mai fost încercat încă, vorbesc de valoare. Avem spre 180-190 milioane euro pe cele trei filiale, este un plan extrem de ambiţios pe care trebuie să îl realizăm", a afirmat Stancu, pentru News.ro.

Alte câteva milioane de euro vor fi investite în alte direcţii.

În ceea ce priveşte rezultatele financiare estimate pentru acest an, managerul Electrica spune că "se aşteaptă să fie în linie cu bugetul".

Unul dintre obiectivele pentru anul viitor va fi "realizarea unei creşteri sustenabile, sănătoasă, a indicatorilor financiari, a profitului net şi a profitului EBITDA".

Managerul companiei a menţionat că îmbunătăţirea calităţii serviciilor va fi una din priorităţile companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2391
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5710
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6731
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0505
Gram de aur (XAU)Gram de aur612.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb