Abonament gratuit

ÎN TIMP CE STÂNGA CALCULEAZĂ ELECTORALPandemia Covid-19 înregistrează un nou vârf, în România

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică /

Pandemia Covid-19 înregistrează un nou vârf, în România

555 de noi îmbolnăviri!

Este cel mai mare număr de persoane constatate, în 24 de ore, ca fiind infectate cu noul coronavirus. Iar acest număr a fost constatat ieri, în prelungirea stării de alertă, după trei perioade de relaxare, şi nu în starea de urgenţă.

Dincolo de declaraţiile politice ale premierului Ludovic Orban care aruncă responsabilitatea cu privire la creşterea numărului de persoane infectate asupra liderilor PSD, Pro România şi ALDE, importante sunt primele trei fraze din comunicatul Grupului de Comunicare Strategică:

"În contextul creşterii susţinute a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), Grupul de Comunicare Strategică atrage atenţia asupra necesităţii respectării cu stricteţe a măsurilor de protecţie sanitară: purtarea măştii, păstrarea distanţei, evitarea contactului direct cu alte per­soane, igienizarea frecventă a mâinilor.

Rata de conformare faţă de măsurile de protecţie sanitară reprezintă elementul central în gestionarea eficientă a crizei sanitare şi în limitarea răs­pândirii virusului. Încurajăm la con­ştientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus, la îndemnarea în mod respectuos a terţelor persoane să respecte măsurile de protecţie, precum şi la semnalarea către autorităţi a cazurilor în care acestea sunt încălcate.

Dezavuăm actele de politizare a crizei sanitare, fie de negare a pericolului infectării sau de minimalizare a riscurilor generate de COVID-19, fie de contestare recurentă a măsurilor luate de autorităţi pentru gestionarea crizei, bazate pe evaluarea experţilor în sănătate publică, întrucât astfel de acte determină comportamente şi atitudini contrare imperativului sanitar şi social al acestui moment".

Finalul textului vorbeşte despre actele de politizare a crizei sanitare, de negare a pericolului infectării sau de minimalizare a riscurilor.

Se pare că apelul specialiştilor din sănătate nu este luat în considerare de liderii politici ai momentului care au ales să amâne aprobarea proiectului de lege trimis de Guvern cu privire la condiţiile de carantinare şi izolare în caz de epidemie sau pandemie.

Deşi proiectul de act normativ a fost aprobat luni şi trimis Parlamentului spre a fi dezbătut în procedură de urgenţă, ţinând cont că peste 500 de oameni au părăsit centrele de carantinare şi izolare în urma deciziei Curţii Constituţionale, liderii celor două Camere ale Legislativului aflat în sesiune de urgenţă au nevoie de o largă dezbatere publică a proiectului respectiv.

Cel puţin aşa reiese din spusele lui Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD şi preşedinte al Camerei Deputaţilor care a afirmat că proiectul de lege al Guvernului Orban privind carantinarea şi izolarea este "un alt zombi legislativ" şi că va invita în Parlament societatea civilă pentru a repara "haosul PNL".

PSD, ALDE şi Pro România se piaptănă în faţa pandemiei

"Guvernul Orban naşte un alt zombi legislativ şi ne impune dezbatere în regim de urgenţă. Invităm în Parlament societatea civilă să reparăm împreună haosul PNL! Doar la prima lectură, colegii mei au găsit în legea privind carantina şi izolarea aberaţii majore ce atentează grav la drepturile şi libertăţile românilor. Enumăr câteva exemple din gândirea unui partid care îşi spune liberal, dar vrea să transforme statul într-un regim totalitar. Izolarea prevede nu doar separarea fizică, ci şi aplicarea obligatorie a unui tratament inclusiv asimptomaticilor - cum s-a întâmplat deja, neconstituţional, în multe spitale. Formularea probabilitate ridicată de apariţie şi propagare a unui agent patogen, permite oricând Guvernului să instituie carantina şi s-o menţină oricât. Oricine şi orice poate fi suspectat ca potenţial expus virusului şi intră în carantină, se aplică restricţii şi unor bunuri ale românilor, precum automobilele, de exemplu", a afirmat Ciolacu.

Liderul PSD a adăugat că în proiect nu există niciun fel de claritate asupra duratei lipsirii de libertate, iar "datele ştiinţifice" nu pot constitui un criteriu valid juridic când e vorba de lipsirea de libertate, fiindcă nu oferă deloc predictibilitate. Ciolacu a spus proiectul oferă "puteri discreţionare" ministrului Sănătăţii "de a dispune cele mai grave măsuri de privare de libertate când există un risc iminent, la simpla propunere a Institutului Naţional de Sănătate Publică, care de altfel îi este subordonat".

Declaraţia lui Ciolacu a fost făcută în ziua în care am atins cel mai mare număr de persoane infectate în 24 de ore, de la începutul pandemiei şi în condiţiile în care ne confruntăm cu un vid legislativ în urma deciziei Curţii Constituţionale care a stabilit că izolarea şi carantinarea nu pot fi impuse prin ordin de ministru, ci doar prin lege.

De aceeaşi parte a baricadei se situează şi liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu care a afirmat că proiectul Guvernului trebuie modificat pentru a le lăsa autorităţilor o libertate de mişcare mai mică.

"Am făcut, împreună cu parlamentarii ALDE, o primă citire a proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea persoanelor şi bunurilor suspecte de infectare cu viruşi sau agenţi biologici. Ca de obicei, la acest guvern, orice piesă legislativă pe care o emit este o nouă portiţă deschisă abuzurilor, controlului subiectiv al autorităţilor şi strângerii şurubului privind drepturile şi libertăţile cetăţeanului. Vom avea de modificat în Parlament cel puţin articolele care lasă o mare marjă de manevră autorităţilor în a defini şi identifica evenimentul neobişnuit sau neaşteptat identificat şi constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau ale Ministerului Sănătăţii. Având deja experienţa îngrijorătoare cu cei care ne conduc, credem că va trebui să găsim definiţii care să le lase o libertate de mişcare mai mică, pentru că altfel nu avem dubii că vor folosi această libertate în scopuri politico-electorale sau pentru afaceri dubioase. A lăsa acestor guvernanţi prea multă libertate, înseamnă că în orice clipă să riscăm să fim ridicaţi cu izoleta din ordin de partid!", susţine Călin Popescu Tăriceanu.

El a adaugă că, de asemenea, va trebui analizat articolul care instituie carantina asupra bunurilor.

"De asemenea, articolul care instituie carantina asupra bunurilor va trebui examinat, pentru a nu ne trezi că unor guvernanţi le plac atât de mult maşina, computerul sau telefonul nostru, încât o să le carantineze până când o să le facă dispărute. Precis găsesc ei pe cineva care să strănute pe telefon ca să aibă motiv să-l carantineze! (recunosc că această exprimare am găsit-o la un fan de-al meu de pe Facebook!). Sau o să scoată din ele informaţiile de care au nevoie. De la Orban & Co. ne putem aştepta la orice!", mai spune liderul ALDE, în ziua în care România a înregistrat cel mai mare număr de infectări în 24 de ore.

O nouă strategie sau respectarea strictă a regulilor de protecţie?

În urma situaţiei înregistrată ieri, liderul USR, Dan Barna a spus:

"Strategia anti-pandemie nu funcţionează. Numărul cazurilor de Covid-19 creşte de la o zi la alta. Unul câte unul, statele europene încep să impună restricţii pentru români. Asta are efect atât în plan personal pentru cei care vor să călătorească, cât şi pentru companiile care depind de graniţe libere pentru a putea să îşi desfăşoare activitatea. Este destul de clar că la nivelul Guvernului există o lipsă de direcţie în privinţa combaterii pandemiei. Suntem în momentul în care România trebuie să îşi facă o evaluare să vadă ce nu a mers bine şi să schimbe strategia".

El a atras atenţia asupra consecinţelor, în contextul în care nu se acţionează "rapid" şi "hotărât" pentru combaterea pandemiei.

"O continuare a tendinţei din acest moment va aduce tot mai multe pagube atât din punct de vedere al sănătăţii publice, cât şi din cel al posibilităţii desfăşurării unei vieţi normale. Aceasta nu este o declaraţie politică, ci un semnal de alarmă. Dacă nu acţionăm rapid şi hotărât, consecinţele vor fi mult mai serioase. Şi le vom suporta cu toţii", a precizat Dan Barna.

Referitor la situaţia actuală, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus: "În contextul în care nu există o legislaţie, aşteptăm de o săptămână jumătate să ne dea acele pârghii, acel confort medical în care să putem gestiona pe internare, pe izolare, pe carantină, persoane infectate sau persoane sănătoase care vin sau au fost în contact cu persoane infectate, până atunci noi trebuie să gestionăm medical acest moment". Tătaru a precizat că trebuie respectate aceleaşi reguli de până acum, iar tinerii "se pot distra în condiţiile şi în normele pe care le-am stabilit cu cei de la HoReCa". Întrebat cum sunt verificaţi cei care stau în izolare, Tătaru a spus: "În acest moment regula este cea a medicului de familie care trebuie să ia legătura cu acest pacient, dar legal nu-l putem obliga în casă să facă această izolare. Recomandarea rămâne aceeaşi, măcar medical, epidemiologic..."

"Acum patru săptămâni aveam o transmitere de 0,6, 0,7, acum suntem la 1,4, gândiţi-vă că după situaţia de marţi eram în situaţia zilei de 8 mai", a mai spus Tătaru, care a îndemnat la respectarea regulilor, a distanţării fizice, a principiilor de igienă, a indicaţiei medicului.

Referitor la posibilitatea reintroducerii stării de urgenţă, el a afirmat că decizia se va lua în funcţie de rezultate evaluărilor privind cazurile de coronavirus, dar că în acest moment nu ia în calcul o astfel de măsură.

"Noi facem evaluări de la zi la zi, săptămânal, la două săptămâni, prin INSP şi Ministerul Sănătăţii facem o propunere către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar starea de urgenţă este atributul preşedintelui României care va lua o decizie. (...) În acest moment nu iau în calcul, dar vedem şi evoluţia ulterioară. Va fi o altfel de vară, un altfel de sezon estival, haideţi să ne bucurăm de vară, dar în anumite condiţii.", a declarat ministrul.

Întrebat de la ce număr de cazuri s-ar putea declanşa starea de urgenţă, el a spus că în funcţie de situaţie s-ar putea introduce măsuri suplimentare celor din starea de alertă.

"Nu e cu număr de cazuri, este creşterea numărului de cazuri de la o zi la alta exponenţial cu forţarea unităţilor de primire urgenţe şi atunci se poate declara o stare suplimentară decât starea de alertă. Dar v-am spus, evaluarea de la zi la zi, evaluarea săptămânală, evaluarea la cele 14 zile ne va da şi răspunsul", a afirmat Nelu Tătaru.

Ministrul de resort a precizat că odată cu 1 iulie Guvernul nu a mai luat măsuri de relaxare, deşi erau pregătite multe dintre acestea, din cauza evoluţiei pandemiei care a intrat pe o curbă ascendentă.

Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea nu poate trece de Parlament în forma actuală, a declarat, ieri, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).

"Toate măsurile luate în ultima perioadă au fost nefundamentate, nu au fost dezbătute, au fost pompieristice, au fost fără respectarea fiinţei umane, au fost medici blocaţi în spitale. (...) Condiţiile de carantină au fost sub orice critică, cu încălcarea demnităţii umane. (...) Noi apreciem decizia CCR, care este una corectă. Guvernul are de-a face cu oameni, trebuie să respecte demnitatea umană, trebuie să ne respecte ca oameni. Nu suntem nişte viermi, cum spunea cândva Elena Ceauşescu când vedea oameni la coadă", a susţinut Barbu, la o dezbatere organizată de PSD la Parlament pe tema proiectului legii privind carantinarea şi izolarea, aflat în discuţie la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Potrivit acestuia, foarte multe decizii s-au luat în această perioadă "pe persoană fizică".

"Nu am fost consultaţi, nici Parlamentul n-a fost consultat în foarte multe decizii ce trebuiau luate în baza unor legi. (...) După 15 mai, în loc să deschidă spitalele, au preferat să meargă mai departe cu zero pacienţi sau cu câţiva pacienţi şi avem spitale municipale sau judeţene care au restrâns foarte mult activitatea, dar banii i-au primit. De asemenea, ne aşteptăm la o deschidere inclusiv pentru ambulatorii. Ne trezim că analize medicale nu putem să le facem pentru că nu sunt fonduri de la CNAS. Iată câte încălcări ale drepturilor noastre ca pacienţi, iar acest proiect de lege încalcă şi alte prevederi Constituţionale, dar încalcă orice regulă de democraţie", a afirmat Vasile Barbu.

În opinia sa, "aceste prevederi nu pot trece de Parlament". "Şi am încredere în toţi parlamentarii de toate culorile politice, chiar liberali, şi sunt convins că nu vor lăsa asemenea interpretări şi poate vor fi reformulate, astfel încât legea să funcţioneze pentru cetăţeni", a adăugat el.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Multumim psd-alde-udmr.

    Pana acum acest guvern s-a descurcat remarcabil, daca tinem cont ca aproximativ 10% din populatie s-a intors din zone cu risc maxim. Nici o tara nu a avut o asemenea situatie si totusi situatia nu a sacapat de sub control.

    Daca ajungem ca in China, Italia, Spania cu bolnavi inghesuiti pe jos prin spitale, morti pe strada si morgi pline, o sa ne aducem aminte de voi. 

    1. Daca vor continua sa blameze pe cei care isi fac vacantele la mare aici sau aiurea, pe cei care merg la terase sau spectacole in aer liber, fara sa se precizeze unde au fost depistati noii infectati (cumva camine de batrani si copii, spitale, institutii ? ) toata constructia mincinoasa raportare- masuri are un profund caracter abuziv si devine extrem de putin credibola dar si ineficienta.

      Constructia mincinoasa are un scop - transformarea Romaniei in stat fascist.. visul de veacuri al globalistilor, sa poata crea un prim stat fascist, proiect pilot in Europa.

      Sictir : PSD UDMR ALDE proRo ponta. Ați acționat Pro coronavirus. În lada de gunoi a istoriei veți fi aruncați în 27 septembrie. Domnul de la #. 1. La modul ironic /acuzativ vă spune "Mulțumim", trebuia să pună ghilimele.

    Articol propagandistic detected. Guvernu Romaniei trebuia sa faca bine sa testeze in numar mare inca din martie-aprilie. Daca facea testari in masa in zonele de risc, cazurile ar fi explodat inca din martie la 1000 de noi cazuri pe zi, dar acum am fi fost pe scadere abrupta cu numai 500 de cazuri pe zi.

    Asa ca manipularea nu tine.. chiar macane.

    Guvernu sa faca bine sa spuna cati din cei 550 de cazuri noi sunt "persoane nou testate" cati sunt re-testati si confirmati pozitivi si alte detalii de genul asta care daca nu sunt facute publice, lumea apeleaza la teoria conspiratiei FIAREI pentru a gasi o explicatie plauzibila.  

    Streinu Cercel a zis clar - exista o singura soluție, "Cumpărați măști, cat mai multe... avem stocuri mari"

    Masca trebuie schimbata imediat ce se umezește, adică odată la 3-4 ore.

    1. si uite cum tot romanul devine "mascat"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

12 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8357
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1087
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4964
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3638
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.0694

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie