ÎN TRIMESTRUL AL TREILEA DIN 2019Producţia de gaze a Petrom scade cu 9% în ritm anual - vânzările cresc cu 49%

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Companii #Energie /

Producţia de gaze a Petrom scade cu 9% în ritm anual - vânzările cresc cu 49%

Producţia de gaze naturale a OMV Petrom (SNP), în cel de-al treilea trimestru al aces-tui an, a fost de 79.000 barili echivalent petrol (bep) pe zi, o producţie în stagnare faţă de trimestrul anterior, dar în scădere puternică cu 9,2% faţă de trimestrul al treilea din anul 2018, potrivit unui raport operaţional al emitentului transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Vânzările de gaze ale Petrom, din trimestrul trei 2019, au raportat o creştere de circa 23% faţă de precedentele trei luni, de la 9,11 TWh la 11,22 TWh, în timp ce faţă de trimes-trul al treilea din 2018 se consemnează o creştere a vânzărilor de gaze către terţi de până la 49%, de la 7,54 TWh în trimestrul trei 2018.

Dinamica contradictorie dintre producţie şi vânzări apare pe fondul declinului natural al zăcămintelor şi al importurilor masive din acest an demarate ca urmare a plafonării preţurilor la gazele produse în ţara noastră prin OUG 114 din decembrie anul trecut. Totodată, începând cu această primăvară, preţul gazelor tranzacţionate pe Bursa Română de Mărfuri a fost mai mare decât preţul de la hub-ul din Viena. În vară, această evoluţie divergentă necaracteristică a preţurilor de la Bucureşti şi Viena în perioada de consum scăzut s-a accentuat pe fondul ofertei locale slabe şi a creşterii necesarului pentru înmagazinarea de iarnă, astfel că importul şi revânzarea de către Petrom a devenit mai rentabilă.

Totuşi, trebuie menţionat că cifra vânzărilor din perioada iulie-septembrie este mai mică decât cea din trimes-trul întâi din 2018, când vânzările de gaze au însemnat 12,13 TWh, iar producţia a fost de 89.000 bep/zi, cu 11,2% mai mare decât cea din trimes-trul al treilea acestui an.

Producţia de gaze a OMV Petrom a început să scadă semnificativ începând cu cel de-al doilea trimestru al anului anterior, de la 92.000 bep/zi la 84.000 bep/zi în T4 2018 (din cauza declinului la zăcămintele principale Totea Deep şi Lebăda Est) şi 79.000 în prezent.

În orice caz, producţia totală de hidrocarburi (ţiţei plus gaze) a Petrom a fost, în trimestrul trei din 2019, de 150.000 de barili echivalent petrol per zi, în scădere uşoară cu 0,6% în comparaţie cu producţia din trimestrul anterior (151.000 bep) şi cu circa 6,25% sub cea din trimestrul al treilea din 2018 (160.000 bep).

Producţia de tiţei şi condensat în trimestrul proaspăt încheiat a fost de 71.000 bep/zi, în scădere cu 1,4% şi ea faţă de trimestrul al doilea din acest an, pe fondul declinului natural, la acelaşi nivel cu trimestrul întâi din 2019 şi cu 4% sub cea din trimestrele al doilea şi al treilea din 2018 (74.000 bep), mai raportează OMV Petrom.

Volumul total de vânzări de hidrocarburi înregistrat în trimestrul al treilea din 2019 a fost de 13,1 milioane de barili, cu 0,8% mai mare decât vânzările din trimestrul trecut, dar cu 4,4% mai scăzut faţă de volumul vândut în trimestrul trei din 2018, în timp ce preţul mediu la vânzarea de ţiţei (Brent şi Ural) a fost de circa 62 dolari/baril în al treilea trimestru din an, cu aproximativ 10% mai mic decât în perioada aprilie-iulie din anul acesta. Preţul mediu realizat la vânzarea unui baril a fost de 54 dolari, în scădere puternică de la 66,35 dolari.

De asemenea, SNP a înregistrat o apreciere a volumului vânzărilor, OMV Petrom vânzând, în total, 1,49 milioane de tone de produse rafinate, în trimestrul al treilea din 2019, mai mult cu 7,2% în comparaţie cu trimes-trul precedent, în timp ce indicatorul marja de rafinare (indicator al profitabilităţii afacerilor cu petrol şi gaze naturale) al SNP a scăzut la 6,46 dolari pentru un bep, în al treilea trimestru din acest an, de la 6,62 dolari per baril în perioada similară a anului trecut.

Centrala în cogenerare de la Brazi a generat în T3 2019 1 TWh, în linie cu producţia din perioada similară a anului trecut, de 1,04 TWh.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS