Proiectul opoziţiei parlamentare de la Chişinău privind suspendarea din funcţie a preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va fi inclus pe agenda Parlamentului, a anunţat joi preşedintele legislativului, Igor Grosu, înaintea şedinţei plenare din 5 noiembrie, declaraţia a fost făcută într-o conferinţă de presă susţinută alături de reprezentanţi ai grupului parlamentar al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), formaţiune proeuropeană aflată la guvernare, relatează NewsMaker.
Igor Grosu, care este şi liderul PAS, a calificat acuzaţiile opoziţiei drept „ruşinoase, lipsite de temei” şi a susţinut că iniţiativa de suspendare a preşedintei ar fi fost coordonată de la Moscova, conform sursei.
„Intenţia de a o da jos pe preşedinta (Maia) Sandu a fost dictată de un centru de comandă unic de la Moscova şi semnată incorpore de toţi cei 46 de deputaţi din opoziţie”, a afirmat Grosu, adăugând că documentul a fost analizat inclusiv din punct de vedere juridic şi nu va fi acceptat pe agenda Parlamentului, potrivit publicaţiei.
Preşedintele legislativului a susţinut că alegerea Maiei Sandu şi orientarea europeană a Republicii Moldova au fost decise prin votul cetăţenilor şi a acuzat opoziţia că încearcă să uzurpe puterea şi să încalce voinţa populară, afirmând că democraţia este folosită pentru a submina instituţiile din interior, conform sursei.
Iniţiativa de suspendare a fost anunţată pe 29 septembrie de deputatul formaţiunii Alternativa, Ion Chicu, şi a fost susţinută de grupurile parlamentare ale Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), Partidului Socialiştilor (PSRM), Partidului Nostru şi Democraţia Acasă. Opoziţia a acuzat-o pe Maia Sandu că ar fi încălcat în mod repetat şi grav Constituţia şi legile ţării pe parcursul mandatului, potrivit publicaţiei.
La momentul respectiv, Preşedinţia de la Chişinău a respins demersul şi a transmis că Maia Sandu îşi va continua mandatul primit de la cetăţeni. Instituţia a amintit că preşedinta a obţinut încrederea a peste 930.000 de alegători la scrutinul prezidenţial din 2024, pentru a menţine pacea şi securitatea în Republica Moldova şi pentru a asigura continuarea parcursului european, conform sursei.
Potrivit Constituţiei, iniţierea procedurii de suspendare necesită semnăturile a cel puţin o treime dintre deputaţi, iar preşedinta are dreptul să ofere Parlamentului explicaţii cu privire la faptele care îi sunt imputate. Pentru aprobarea suspendării sunt necesare voturile a două treimi din numărul deputaţilor, respectiv cel puţin 68 de voturi. PAS deţine 55 de mandate, în timp ce celelalte formaţiuni parlamentare au împreună 46, potrivit publicaţiei.
În cazul în care suspendarea ar fi aprobată, în cel mult 30 de zile ar trebui organizat un referendum privind demiterea preşedintei, informează sursa citată.

























































Opinia Cititorului