În luna Iulie 2026, numărul dosarelor de insolvenţă depăşeşte pragul de 1000 de dosare, continuând trendul ascendent din lunile anterioare. Potrivit platformei de analiză financiară RisCo.ro, dacă în Iunie 2026 au fost deschise peste 900 de dosare noi de insolvenţă, în Iulie 2026 numărul acestora ajunge la 1016. Raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea anuală ajunge la circa 26%, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Cele mai multe dosare rămân în Bucureşti
Capitala continuă să concentreze cel mai mare număr de dosare de insolvenţă din ţară, cu 248 de dosare deschise în Iulie 2026, faţă de 199 în aceeaşi lună a anului trecut. Perioada analizată Iulie 2025 - Iulie 2026 indică o creştere de 25%.
Judeţele cu cele mai mari creşteri ale insolvenţelor în Iulie 2026
Analiza RisCo.ro pentru perioada Iulie 2025 - Iulie 2026 arată creşteri în mai multe judeţe, unele pornind de la un număr redus de dosare.
În judeţul Ilfov, numărul dosarelor de insolvenţă a ajuns la 63 în Iulie 2026, comparativ cu 52 în aceeaşi lună a anului precedent, ceea ce indică o creştere de 21%. Bihor se remarcă printr-un ritm de creştere accelerat de 48%, după ce numărul dosarelor a urcat de la 40 la 59 în luna Iulie a acestui an.
În Cluj au fost înregistrate 55 de dosare, ceea ce arată o creştere de până la 20%. Datele platformei RisCo.ro arată că trendul creşterii numărului de insolvenţe este prezent şi în Timiş. Numărul dosarelor a crescut de la 31 în Iulie 2025 la 47 în luna Iulie din acest an, indicând o creştere de 52%.
În judeţul Constanţa, statistica privind insolvenţele arată o creştere de 63% în Iulie 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025. Numărul dosarelor deschise a crescut de la 27 la 44, indicând o majorare a volumului de dosare de insolvenţă înregistrate la nivelul judeţului în intervalul analizat.
În Suceava observăm că de la 3 dosare în Iulie 2025, judeţul înregistrează 17 dosare noi în luna Iulie 2026. Judeţul Giurgiu urcă de la 3 la 11 dosare, iar Tulcea ajunge la 13 dosare în luna Iulie din acest an.
În intervalul analizat Iulie 2025 - Iulie 2026 întâlnim creşteri şi în judeţele:
Neamţ - de la 5 la 13 dosare
Salaj - de la 4 la 10 dosare
Ialomiţa - de la 4 la 10 dosare
Mureş - de la 10 la 23 de dosare
Arad - de la 10 la 22 de dosare
Unde scad insolvenţele
Nu toate judeţele urmează trendul de creştere. Olt înregistrează cea mai vizibilă scădere, de până la 64% a dosarelor de insolvenţă (de la 11 la 4).
Printre judeţele care raportează scăderi ale dosarelor de insolvenţă în Iulie 2026 se numără Buzău (-58%), Teleorman (-38%), Caraş-Severin (-30%), Dolj (-27%), Alba (-20%), Maramureş (-10%) şi Iaşi (-6%). Vâlcea, Gorj şi Covasna raportează un număr constant de dosare faţă de anul trecut.
Domeniile cu cele mai multe dosare de insolvenţă în Iulie 2026
Transporturile rutiere de mărfuri şi serviciile de mutare înregistrează una dintre cele mai mari creşteri, de la 20 la 50 de dosare, echivalentul unei creşteri de 150%. Comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate urmează acelaşi ritm, cu o creştere de 150% (de la 10 la 25 de dosare).
Restaurantele raportează o creştere de 140%. Analiza RisCo.ro aferentă lunii Iulie 2026 arată că domeniul lucrărilor de instalaţii electrice şi tehnico-sanitare şi alte lucrări de instalaţii pentru construcţii raportează o creştere a dosarelor de insolvenţă de 58%.
Lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale ajung la 68 de dosare în Iulie 2026, faţă de 46 în Iulie 2025, o creştere de aproape 48%. Insolvenţele din comerţul cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine, standuri, chioscuri şi pieţe au crescut cu aproximativ 89%.
Nu toate domeniile urmează trendul ascendent: cultivarea plantelor nepermanente înregistrează o scădere de aproape 17%.


















































Opinia Cititorului