Investiţie de 40.000 euro în prima şcoală privată de însoţitori de zbor

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 22 februarie 2010

Compania "Fly Level", furnizor de echipamente şi aparate de zbor, a lansat prima şcoală privată de însoţitori de zbor din Româ-nia, cu o investiţie de circa 40.000 de euro, un număr de 70 de stewarzi şi stewardese urmând să încheie cursurile în acest an, a declarat, vineri, Nicu Berla, director general "Fly Level".

"Investiţia se ridică la circa 40.000 de euro. Avem deja zece cursanţi în prima serie, iar pentru acest an vom avea 70 de absolvenţi", a spus Berla, citat de Agerpres.

"Înainte de a lucra efectiv, cursanţii trebuie să treacă şi printr-o parte practică, care include şi pregătire la un simulator special ce se găseşte la Sofia. În viitor, "Fly Level" va achiziţiona şi un astfel de simulator, investiţia urmând să se ridice la circa trei milioane de euro", a mai declarat Nicu Berla.

Compania intenţionează, de asemenea, să deschidă, în 2011, şi o şcoală de piloţi comerciali de linie, costul investiţional fiind estimat la circa 2 milioane euro. Compania, cu o cifră de afaceri de 1,7 milioane euro estimată pentru 2010, vrea să înceapă şi cursuri de mentenanţă pentru motoare de aeronave, de la cele mai uşoare până la bi-motoare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb