ICT

INVESTIŢII GREENFIBER INTERNATIONAL 35 milioane de euro pentru a treia fabrică de fibră sintetică din material reciclat

C.I.
Ziarul BURSA #Companii / 16 septembrie 2016

Compania GreenFiber International, parte din grupul integrat de reciclare Green Group, investeşte 35 milioane de euro în a treia capacitate de producţie de fibră sintetică din 100% material reciclat, potrivit unui comunicat de presă.

Cu o capacitate de producţie de 30.000 de tone/an de fibră sintetică, noua fabrică va fi amplasată în Urziceni, pe fosta platformă industrială a ROFEP, achiziţionată de către GreenFiber. Noua unitate de producţie va fi operaţională în primul trimestru al anului 2017.

Totodată, compania are în vedere o nouă investiţie pentru dublarea capacităţii din Urziceni până în anul 2018, iar la finalizarea proiectului, capacitatea totală de producţie a GreenFiber International va fi de 113.000 de tone/an, însumând şi operaţiunile celorlalte două fabrici din Buzău şi Iaşi. Noua fabrică din Urziceni va avea activitate permanentă, fiind create locuri de muncă pentru locuitorii oraşului, precum şi pentru cei din localităţile învecinate, mai precizează comunicatul. La finalizarea proiectului din Urziceni, GreenFiber va avea peste 1000 de angajaţi în România.

"Chiar dacă cererea pentru fibră din partea clienţilor noştri era în creştere, deschiderea noii unităţi a fost posibilă doar ca urmare a unor investiţii anterioare cu rol de a îmbunătăţi fluxurile superioare de aprovizionare. În perioada 2013 - 2015, am investit 23 milioane de euro, parte din sumă mergând către crearea unei infrastructuri funcţionale de colectare pentru creşterea volumului deşeurilor PET curate şi necontaminate. Totodată, am mărit capacităţile operaţionale ale liniilor care procesează deşeurile PET înainte de a ajunge la GreenFiber sub formă de fulgi", a declarat Clement Hung, CEO al companiilor din Green Group.

În cadrul procesului de producţie în GreenFiber, fulgii PET rezultaţi din sortarea, măcinarea şi spălarea ambalajelor PET sunt topiţi în filamente subţiri şi transformaţi în fibră sintetică, un material care se aseamănă cu lâna. Pentru ca fabricile GreenFiber să funcţioneze la capacitate maximă, vor fi procesate anual 162.000 de tone de sticle PET, depăşind volumul anual de PET-uri puse pe piaţa din România.

Clement Hung a adăugat: "GreenFiber e pregătită să facă faţă competiţiei puternice din partea producătorilor consacraţi din Europa şi mai ales din Asia. Dar ca să rămânem competitivi, trebuie să putem livra volume mari de fibră de primă calitate, care se pot obţine doar din sticle PET curate. Iar pentru a obţine această calitate a deşeurilor, am investit în propria infrastructură de colectare, SIGUREC. Astăzi, avem 161 de puncte fixe şi mobile în 36 de oraşe din România şi înregistrăm o creştere lunară în colectare de 10%. Chiar şi aşa, din cauza lipsei infrastructurii municipale de colectare din România şi pentru că nu ajung suficiente cantităţi de PET în fabrică, 55% din materia primă o importăm din Europa. Totodată, avem în vedere o investiţie în Orientul Mijlociu, care să acopere deficitul de resurse din piaţa europeană".

GreenFiber vinde fibra sintetică în principal către export, în ţări precum Germania, Italia, Danemarca, Republica Cehă, Belgia, Slovenia, Turcia şi Ungaria. Cei mai importanţi clienţi sunt companii din industria auto, care folosesc fibra în componenţa textilelor de interior ale maşinilor sau pentru sistemele de filtrare. Totodată, fibra este materie primă pentru industria de igienă, intrând în componenţa umpluturilor de scutece de bebeluşi, a şerveţelelor umede sau a plasturilor. Se mai foloseşte în industria produselor de mobilier, ca şi umpluturi pentru canapele, perne sau pilote, cât şi în construcţii, pentru panouri de izolaţie, membrane de acoperişuri sau membrane geotextile.

Prima fabrică GreenFiber în România a fost lansată în 2005 la Buzău, urmată de fabrica de la Iaşi, în 2007, care a fost dezvoltată pe platforma industrială a fostei Terom Iaşi, în trecut unul dintre cei mai puternici producători europeni de fibră sintetică. GreenFiber, noua industrie care a înlocuit Terom, produce astăzi de 10 ori mai mult, dar a marcat şi începutul unei perioade moderne în care resursele naturale, petrolul, ca materie primă, au fost înlocuite cu deşeurile ca resursă regenerabilă. Atât oraşul Iaşi, cât şi Buzăul, au beneficiat de locurile de muncă şi oportunităţile economice oferite de GreenFiber, devenind puternici poli industriali, mai spune comunicatul de presă.

GreenFiber va continua investiţiile în dezvoltarea capacităţilor de producţie.

Înfiinţată în anul 2005 la Buzău, GreenFiber International este primul producător din România de fibră sintetică din 100% material reciclat. Cu unităţi de producţie la Buzău şi Iaşi, GreenFiber livrează la momentul de faţă 60,000 de tone/an de fibră sintetică din deşeuri PET reciclate. Compania face parte din parcul integrat de reciclare Green Group, alături de companiile: GreenTech (cel mai mare procesator european pentru deşeuri PET), GreenWEEE International (cea mai mare fabrică din România de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice), GreenLamp Reciclare (singură fabrică din România care procesează echipamente de iluminat), GreenGlass Recycling (cea mai mare fabrică de procesare a deşeurilor de sticlă), Total Waste Management (furnizor integrat de servicii de management al deşeurilor şi operatorul proiectului de colectare inteligentă, SIGUREC).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro