Ipoteze de weekend

La ”BURSA”, busola care ne orientează are un singur punct cardinal: ”Cititorul Nostru”. Grija pentru informarea lui, nu atît extensivă, cît puternic structurată calitativ, pentru semnalarea oportunităţilor de afaceri, pentru decodificarea mişcărilor din pieţele financiare, analiza evenimentelor cu potenţial de inflexiune a trendurilor politice şi macro-sociale, analize economice, mari convoluţiuni culturale şi revalorizarea moştenirii spirituale...mă rog, aproape tot ceea ce poate constitui un ”avantaj competitiv” pentru cel ce se osteneşte cu lectura ziarului ”BURSA”, reprezintă cîmpul în care operăm. Toate acestea sunt cît se poate de bine venite cinci zile pe săptămînă! Cele ”lucrătoare”. Ce facem, însă, cu weekendul? O soluţie, pe care o explorez astăzi, ar fi să-i oferim ”Măriei Sale Cititorul Nostru”, în ediţia de sfîrşit de săptămînă, ceva care să slujească drept ”material pentru gîndire”. ”Food for thought”, cum zice englezul sau ”un impuls pentru gîndire”, cum zice neamţul. Să aibă omul ce să ”mestece” în rîşniţa minţii, vineri seară, sîmbătă şi duminică. Nu de alta, dar nu e bine să ajungă luni la treabă prea odihnit; cu mintea vreau să zic!

Aşadar, ”Întrebări”, la care nu s-a răspuns încă şi ”Ipoteze”, pe post de răspunsuri posibile mai puţin sau chiar deloc ”vizitate” în restul zilelor.

”De ce nu se mai termină războiul din Ucraina?” Pentru că încă n-au secat resursele materiale şi nici umane care îl susţin; pentru că Putin nu şi-a văzut încă visul cu ochii, respectiv compartimentarea totală a Ucrainei şi instalarea sigură a unui dominion moscovit asupra Kievului; pentru că Occidentul, mai ales aripa europeană, nu vrea să îi dea lui Putin şi Rusiei imperiale beneficiul unei victorii militare şi politice care ar echivala cu ruina definitivă a puterii şi a credibilităţii Europei; pentru că escaladarea şi susţinerea militară a conflictului a deschis în Europa o nesperată poartă pentru beneficiile, fie ele şi temporare, ale trecerii la un soi de ”economie de război” care, speră unii, ar putea relansa continentul pe o nouă buclă istorică de creştere substanţială şi reală; pentru că Putin e nebun şi nu o să cedeze niciodată în faţa nici unui fel de argument, fie el cît de puternic, economic, militar, politic sau de altă natură...etc. Lista motivelor explorate de diferite interpretări, curent circulate, poate continua aproape la nesfîrşit.

Dar dacă războiul din Ucraina nu se termină pentru că el reprezintă doar scînteia menită să aprindă butoiul cu pulbere al unui alt război, cu mult mai mare, mai devastator şi cu obiective care merg mult dincolo de orizontul de decizie al guvernării Putin, al celei de la Bruxelles, Londra sau Washington? Incursiunile dronelor ruseşti pe teritoriul Poloniei, ca şi ştirile sifonate din surse militare, privind o posibilă extindere a conflictului, cu angajarea NATO, pot fi indicii importante pentru pregătirea fazei următoare. De aici se bifurcă două variante. Prima - ”războiul cel mare” este menit să epuizeze definitiv Rusia, cu consecinţa pulverizării sale politice, după ”modelul” URSS. Un obiectiv exprimat public şi asumat ideologic de mişcarea neo-conservatorilor americani, încă din 1992-1994. Din aceeastă perspectivă susţinerea Chinei pentru Rusia în conflictul din Ucraina s-ar putea dovedi doar un brînci viguros în jos pe scara neiertătoare a istoriei dat de Xi lui Putin. Pe de altă parte, rezistenţa europenilor este menită să aţîţe focul, pînă la declanşarea ”Armaghedonului”. Pînă cînd Putin este prins cu mîna pe butonul nuclear, gata să apese! Atunci abia, cineva îi trage preşul de sub picioare şi eventual îi face o gaură, undeva într-o parte mai sensibilă a corpului, de calibrul unui pistol obişnuit, din dotarea KGB-FSB. Totul este pregătit pentru faza imploziei Rusiei. Jucăriile nucleare sunt confiscate sau făcute de-a pururi inofensive. Am trecut pe o altă pagină a istoriei, din care Rusia rămîne o parte, dar modestă şi la locul ei, fără nici un fel de tentacule imperiale. A doua cale are alt deznodămînt. De data aceasta victima este Europa, adică alianţa Germania-Franţa, pe care nu puţini, atît în SUA, cît şi în Marea Britanie, o consideră de mai bine de trei decenii marea eroare a planificării politice de după al doilea război mondial. Europa trebuie să rămînă împărţită, aşa cum s-a stabilit la Yalta, între SUA şi URSS/Rusia. Cu capul la fund şi cu ”ciocul mic”. Pentru cîţiva ani, soluţia macro-politică pentru prăbuşirea Europei a fost să i se dea să înghită tot estul, inclusiv Ucraina, plus nişte valuri de milioane de imigranţi inadaptabili şi neintegrabili social. Ori se îneacă cu îmbucătura, ori cade la pat bolnavă, iremediabil, fatal, de ”indigestie”. Oricum dispare sub greutatea contradicţiilor, a spectrului de conflicte şi iremediabile competiţii pe care le adăposteşte înlăuntrul său. Se pare că Rusia nu a aprobat această variantă şi atunci s-a trecut la soluţia de rezervă, ”compartimentarea” Ucrainei, unde ”croitorul de serviciu” nu putea să fie decît Rusia. Putin a fost nu doar încurajat, ci desemnat de ”partenerii săi occidentali”, împuternicit de la Washington şi Bruxelles să treacă la operaţiunea cu pricina, primind toate asigurările că, în afara unei ineficiente susţineri politice, regimul de la Kiev nu va primi niciodată susţinerea militară pentru o victorie decisivă împotriva Rusiei.

Ajunge pentru weekendul acesta? Nu vă faceţi griji, zic şi eu odată cu povestitorul nostru arhetipal, Creangă: ”Dumnezeu să ne ţie, că cuvîntul din poveste, înainte mult mai este”. Vă dau, deci, întîlnire vinerea viitoare să scoatem din tolbă alte snoave şi poveşti, pe cît de neobişnuite, pe atît de interesante!