Abonament gratuit

Italia ar putea interzice intrarea românilor în ţară

A.P.
Miscellanea /

Italia ar putea interzice intrarea românilor în ţară

După trei luni de carantină şi sacrificii uriaşe, Italia a reuşit să aplatizeze curba epidemiologică a coronavirusului. Unităţile de terapie intensivă, până de curând luate cu asalt de pacienţi aflaţi în stare critică, s-au golit în sfârşit, scrie Jurnalul Prahovean.

Numărul cazurilor noi de infectare a scăzut, iar decesele au fost reduse la minimum. Cu toate acestea, experţii italieni avertizează că un al doilea val ar putea da peste cap toate eforturile de până acum, potrivit presei din peninsulă.

Aceştia spun că Italia riscă să importe cazuri de coronavirus de pe trei "fronturi fierbinţi", care au înregistrat "episoade îngrijorătoare în ultimele zile": zona balcanică, Asia de Sud-Est şi zona mediteraneană.

În centrul atenţiei este zona balcanică, unde coronavirusul a început să se răspândească mai rapid ca niciodată, ceea ce a produs focare periculoase. Cu alte cuvinte, un al doilea val clasic a lovit în plin zona balcanică, inclusiv în acele state în care numărul cazurilor de coronavirus scăzuse considerabil, spun experţii italieni, citaţi de Jurnalul Prahovean.

Autorităţile italiene au fost alertate după ce un antreprenor din Vicenza a ieşit pozitiv la testul de coronavirus după ce s-a întors din Serbia. Bărbatul ar fi fost infectat de o tulpină de coronavirus mai agresivă decât cea existentă pe teritoriul italian.

Ministerul Sănătăţii din Italia monitorizează cu atenţie România, Croaţia, Bulgaria şi Serbia. La Repubblica a scris că este posibil ca aceste ţări să fie plasate pe "lista neagră", pe care se află în prezent 13 state cu interdicţia de a intra în Italia.

Italia a interzis joia trecută intrarea în ţară a persoanelor provenite din Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia şi Herzegovina, Chile, Kuwait, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană.

Însă autorităţilor italiene nu le va fi uşor să se facă un astfel de pas, deoarece este vorba despre state membre ale Uniunii Europene, sau fac parte din spaţiul Schengen. Eventuale restricţii ar putea crea tensiuni cu Bruxelles-ul, într-un moment în care se discută ajutoare economice care urmează să fie distribuite membrilor zonei euro.

Desigur, dacă situaţia s-ar agrava, Roma ar interzice intrarea în Italia cetăţenilor care provin din ţările balcanice şi ar impune carantinarea obligatorie a tuturor italienilor care se întorc din noile zone periculoase.

Românii sunt cea mai numeroasă categorie de imigranţi din Italia. Peste 1,2 milioane de conaţionali locuiesc în peninsulă, a comunicat luni Institutul naţional de statistică (Istat), citat Jurnalul Prahovean.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Foarte bine. Ciorile, cersetorii, interlopii nu au ce sa caute in Europa.

Ziarul BURSA

14 august

Citeşte Ziarul BURSA din 14 august

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

14 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8358
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1020
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4986
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3603
Gram de aur (XAU)Gram de aur256.1622

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie