JLL a reprezentat Maracana în închirierea unor spaţii logistice în Ploieşti şi Constanţa

S.B.
Companii #Construcţii / 20 octombrie 2020

JLL a reprezentat Maracana în închirierea unor spaţii logistice în Ploieşti şi Constanţa

Maracana, cu activităţi în domeniul transporturilor, depozitării, logisticii şi distribuţiei, a închiriat 4.100 de metri pătraţi de spaţii logistice în Ploieşti şi în Constanţa, tranzacţii în care a fost reprezentat de compania de servicii imobiliare JLL. Tranzacţia din Constanţa vine după o perioadă îndelungată în care zona a fost ocolită de dezvoltatorii de logistică şi industriali instituţionali şi de chiriaşi, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

La Ploieşti, compania a închiriat 1.800 de metri pătraţi în proiectul dezvoltat de Alinso, în timp ce la Constanţa, suprafaţa contractată este de 2.300 metri pătraţi, în proiectul mixed-use Constanţa Business Park dezvoltat de Global Vision şi de Globalworth, în imediata proximitate a portului Constanţa.

Cele două noi proiecte vor creşte capacitatea logistică a companiei, care deţine la Timişoara un proiect de 5.000 mp, proprietate proprie, şi un altul la Cluj, de 7.500 mp închiriat în luna aprilie a acestui an.

Tranzacţiile reflectă evoluţia pieţei din ultima perioadă, firmele de logistică, împreună cu cele de retail şi FMCG fiind cei mai activi chiriaşi.

"Piaţa de logistică a continuat şi în acest an să îşi păstreze atractivitatea şi ne bucurăm că am contribuit şi noi prin aceste tranzacţii la menţinerea ritmului susţinut de dezvoltare a sectorului. Închiderea cu succes a acestor două contracte s-a datorat pe de o parte colaborării foarte bune cu Maracana, care s-a concretizat în găsirea celor mai bune soluţii pentru extinderea activităţii, şi pe de altă parte, proprietarilor celor două parcuri industriale, care au oferit spaţiile potrivite nevoilor clientului nostru", a declarat Ionuţ Grigoraş, consultant Industrial Department JLL România.

În prima jumătate a anului, cererea de spaţii industriale şi de logistică a ajuns la aproape 270.000 metri pătraţi, în creştere uşoară faţă de intervalul similar din 2019 (260.000 metri pătraţi).

"La Constanţa am trecut de gradul de închiriere de 50% şi până la finalul anului vom avea prima fază a proiectului complet ocupată. Suntem bucuroşi că reuşim, cu acest proiect de pionierat logistic şi industrial în zona Constanţa -pionierat pentru depozitele moderne, de clasă A, în această zonă nevalorificată până acum - să atragem parteneriate de lungă durată, cu branduri cu tradiţie. Pregătim, alături de partenerul nostru Globalworth, lansarea lucrărilor celei de-a doua faze, pentru începutul de an", spune Şerban Juverdeanu, Head of Development Global Vision.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9194
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1766
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5481
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7550
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.2482

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro