Declaraţia preşedintelui american Joe Biden conform căreia Rusia nu are nimic altceva în afară de petrol şi arme nucleare i-a nemulţumit pe oficialii de la Kremlin. Potrivit acestora, liderul de la Casa Albă nu cunoaşte suficient Rusia, având în vedere că afirmaţiile sale sunt departe de realitate. Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, îl acuză pe Biden că a făcut aceste remarci doar ca să impresioneze, scrie Reuters, citată de Digi24.
Biden a făcut marţi aceste afirmaţii în timpul unui discurs în care a avertizat că, dacă Statele Unite vor ajunge în situaţia unui "război real" cu o "mare putere", aceasta ar putea fi rezultatul unui atac cibernetic semnificativ asupra SUA, el subliniind ceea ce Washingtonul vede ca fiind ameninţări în creştere din partea Rusiei şi a Chinei.
Totodată, Biden a susţinut că serviciile secrete americane sunt superioare celor ruseşti şi că preşedintele rus are "cu adevărat o problemă", ceea ce "îl face mai periculos".
"El (Putin) conduce o economie care are arme nucleare şi zăcăminte de petrol şi nimic altceva. Nimic altceva. Economia lor este ..., ce ? A opta cea mai mică din lume acum, cea mai mare din lume ? El ştie că are cu adevărat o problemă, ceea ce în opinia mea îl face chiar şi mai periculos", a estimat preşedintele american.
În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că are impresia că preşedintele Biden, care a rostit acel discurs în timpul unei vizite la Oficiul Directorului Informaţiilor Naţionale (ODNI), şi-a croit mesajul special pentru comunitatea de informaţii a SUA şi a dorit să impresioneze acolo.
"Să pretinzi că nu există nimic altceva în Rusia (în afară de petrol şi arme nucleare) este greşit. Aceasta arată cunoştinţe incorecte şi o neînţelegere a Rusiei moderne", potrivit oficialului rus.
Cu toate eforturile de normalizare a legăturilor aflate în curs, Statele Unite sunt un adversar al Rusiei, a indicat Peskov, care a respins şi afirmaţiile lui Biden că Moscova se amestecă deja în alegerile americane de la jumătate de mandat care vor avea loc anul viitor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.07.2021, 17:20)
pai americanii sunt "respectati" tocmai pentru armele nucleare....ia sa incerce varianta sa renute la armele nucleare, sa vezi cine dracu ii mai baga in seama ....
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.07.2021, 21:47)
Pai, tocmai cu alea o sa va distruga!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2021, 00:57)
Tavarișci Baidăn, iu ar lost in tranzișăn demult.
Mergi de te vaccinează cu Sputnik, apoi ia o gura de aghiasma mare pe stomacul gol.
In concluzie...ești praf !!!
4. fără titlu
(mesaj trimis de Claa în data de 29.07.2021, 10:30)
Lumea stia deja ca e senil mosu' ,si el vine sa confirme