John Rice a fost numit la conducerea operaţiunilor şi dezvoltării globale GE

F. A.
Companii #Energie / 12 noiembrie 2010

John Rice a fost numit la conducerea operaţiunilor şi dezvoltării globale GE

Comitetul Director al General Electric (GE) l-a numit pe John G. Rice la conducerea operaţiunilor globale ale companiei. Rice, vicepreşedinte al GE din 2005, va fi responsabil de dezvoltarea companiei în afara Statelor Unite şi se va reloca la Hong Kong, numirea sa intrând în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"John Rice se ocupă de clienţi, dezvoltă parteneriate şi încheie tranzacţii în întreaga lume de peste 20 de ani," a declarat Jeff Immelt, preşedinte şi CEO al GE. "Este recunoscut şi respectat de lideri în afaceri şi reprezentanţi ai guvernelor la nivel global, precum şi de angajaţii noştri. Urmează o perioadă care va oferi mari oportunităţi pe pieţele globale, prin urmare echipele noastre trebuie să fie mai descentralizate, mai rapide şi mai adaptate specificului local."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0987
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3229
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5267
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8502
Gram de aur (XAU)Gram de aur666.0444

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb