KDF Energy va activa în grupurile de lobby de pe lângă UE şi ONU în domeniul reglementării pieţei emisiilor de gaze cu efect de seră

F. A.
Companii #Energie / 25 noiembrie 2010

Compania KDF Energy a fost selectată de către Asociaţia Internaţională de Tranzacţionare a Emisiilor (IETA - International Emissions Trading Association) să fie membru în două grupuri de lucru care fac lobby pe lângă Comisia Europeană, respectiv Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC - United Nations Framework Climate Change Convention), potrivit unui comunicat remis redacţiei.

KDF Energy devine prima companie din ţara noastră căreia îi este recunoscută expertiza la acest nivel. Specialiştii săi vor fi în poziţia de a participa la deciziile care conturează politicile viitoare ale UE şi ONU în reglementarea pieţei emisiilor de gaze cu efect de seră. "Dialogul este extrem de complicat în acest domeniu şi e nevoie de expertiză. Mă bucur că putem avea un cuvânt de spus acolo", a declarat George Brăiloiu, directorul general al companiei.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb