Korodi: "Ţinta de reducere a emisiilor va ţine cont de evoluţia PIB"

Ziarul BURSA #Companii #Energie /

Ţinta de reducere a emisiilor GES (40%) pentru 2030 s-a dublat faţă de cea stabilită de Uniunea Europeană până în anul 2020, a declarat, la finele săptămânii trecute, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, care apreciază că noua ţintă este ambiţioasă şi dificilă.

Domnia sa a arătat, într-un comunicat: "În acelaşi timp, trebuie să evidenţiem flexibilităţile pe care le-a negociat şi le-a obţinut România. Astfel, ponderea efortului de reducere a emisiilor asumat la nivel UE urmează să fie distribuită, la nivelul Statelor Membre, în funcţie de contextul naţional al fiecărui stat. Aici am reuşit să susţinem drept criteriu esenţial de distribuţie Produsul Intern Brut/capita, atât pentru ţinta ETS (sectoarele energiei şi industriei mari, reglate prin mecanismul de piaţă EU-ETS), cât şi pentru restul sectoarelor (transport, agricultură, construcţii, urban etc.)".

Oficialul susţine că România va putea acorda în continuare un anumit număr de certificate de emisii gratuite pentru sectorul energetic, destinat investiţiilor de modernizare a acestuia. O altă flexibilitate invocată de domnul Korodi ar fi aceea că, din întregul pachet de certificate (drepturi de) emisii alocate de UE statelor membre, 10% va merge către Statele Membre cu un PIB pe cap de locuitor mai mic de 90% din media europeană.

La solicitarea a nouă State Membre, printre care şi România, UE va crea un Fond de certificate destinat îmbunătăţirii eficienţei energetice şi modernizării sectorului energetic, ce poate fi accesat doar de statele cu un PIB pe cap de locuitor mai mic de 60% din media europeană.

Ministrul Mediului apreciază că toate aceste rezultate importante ale negocierilor noastre vor sprijini România în eforturile de modernizare a sectorului energetic şi a celui industrial. Ţinta impusă pentru 2030 pentru creşterea ponderii energiilor regenerabile este de 27% din consumul total de energie, la nivel UE, precum şi o ţintă indicativă de reducere a pierderilor de energie cu acelaşi procent de 27%.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS