Kyiv Independent: UE acordă Ucrainei peste 4 miliarde de euro, ca parte a împrumutului de sprijin de 90 de miliarde

S.C.
Internaţional / 5 noiembrie, 14:15

Sursă foto: Wikipedia/Valdis Dombrovskis

Sursă foto: Wikipedia/Valdis Dombrovskis

Uniunea Europeană a anunţat, pe 5 noiembrie, acordarea unui sprijin financiar suplimentar de 4,36 miliarde de euro Ucrainei, în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro destinat susţinerii ţării, noua tranşă a fost deblocată după ce Kievul a îndeplinit o serie de reforme convenite cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), relatează Kyiv Independent.

Din suma totală, 3,7 miliarde de euro sunt destinate implementării reformelor solicitate de FMI, iar alte 658 de milioane de euro fac parte din componenta de apărare a împrumutului, informează sursa citată.

Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a declarat că îndeplinirea condiţiilor convenite cu partenerii internaţionali demonstrează angajamentul Ucrainei faţă de aderarea la UE şi consolidarea rezilienţei economice şi a subliniat că finanţarea predictibilă este esenţială pentru menţinerea economiei ucrainene în funcţiune, conform publicaţiei.

Dombrovskis a descris sprijinul financiar drept „o investiţie în redresarea, securitatea şi prosperitatea Ucrainei şi în viitorul său ca membru al Uniunii Europene”, potrivit sursei menţionate.

La rândul său, premierul ucrainean Serhii Koretskyi a afirmat că finanţarea este deosebit de importantă în contextul atacurilor ruseşti asupra oraşelor şi infrastructurii energetice: „Ne ajută să menţinem în funcţiune serviciile publice esenţiale, să ne consolidăm apărarea şi să ne protejăm cetăţenii”, a transmis acesta pe reţelele de socializare.

Anunţul vine la o zi după publicarea unui raport al UE privind progresele Ucrainei în procesul de aderare şi după discuţiile de la Bruxelles referitoare la reconstrucţia ţării după război, informează publicaţia citată.

Uniunea Europeană a prezentat şi planurile privind distribuirea unui nou sprijin financiar de 45 de miliarde de euro pentru 2027, ale cărui plăţi vor fi, de asemenea, condiţionate de continuarea reformelor, chiar şi după alocarea acestei sume, Ucraina estimează că va avea un deficit suplimentar de aproximativ 70 de miliarde de euro în bugetul pentru anul viitor, conform sursei.

Pentru acoperirea diferenţei, Comisia Europeană pregăteşte un document cu opţiuni de finanţare, iar mai multe state din afara UE sunt îndemnate să îşi asume angajamente suplimentare. Până în prezent, Norvegia a promis 9 miliarde de dolari, Regatul Unit aproximativ 13 miliarde de dolari, iar Canada 500 de milioane de euro, potrivit publicaţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb