LANSAREA CĂRŢII "PENTRU UN IDEAL COMUN" Călin Georgescu, CNDD: Educaţia şi profesionalismul, printre soluţiile crizei

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 mai 2012

Călin Georgescu este Director Executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, Secretar General al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma, coordonator al Strategiilor Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă (1999, 2008). A fost numit în 2010 ca raportor special asupra efectelor nocive ale transportării şi depozitării ilicite a produselor toxice şi periculoase asupra exercitării drepturilor omului sub egida Înaltului Comisar ONU pentru drepturile omului (OHCHR). Are un Doctorat în Pedologie de la Institutul de Agricultură Nicolae Bălcescu, Bucureşti.

Educaţia şi profesionalismul se numără printre soluţiile crizei actuale, este de părere Călin Georgescu, Directorul Executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă.

Articol disponibil numai pentru abonaţi.

Autentificare Abonaţi

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb