Laszlo Borbely: Lucrările la microhidrocentralele din Făgăraş vor fi sistate pentru trei săptămâni

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 3 noiembrie 2011

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat, ieri, că a hotărât de comun acord cu investitorii sistarea lucrărilor la microhidrocentralele din Făgăraş până la reanalizarea problemelor semnalate. Borbely a spus: "Sistăm lucrările de pe zona Transfăgărăşanului până când colegii clarifică în cel mult două - trei săptămâni care este situaţia, luând bob cu bob ceea ce-i de făcut în continuare. Decizia a fost luată ieri (marţi, 1 noiembrie, n.r.). Dânşii (investitorii - n.r.) trebuie să respecte deciziile luate pentru că am discutat prea mult în această perioadă. Tot în această perioadă va trebui să facem o radiografie a tuturor investiţiilor, începute sau în curs de avizare".

Acesta a adăugat că, la ora actuală, există multe solicitări pentru construcţia de microhidrocentrale. "În februarie, am emis un Ordin chiar pentru a pune ordine în acest domeniu. Erau zone închiriate pe 2, 3, 4 ani şi care nu făceau nimic decât tranzacţionau acea zonă cu potenţiali investitori. Am zis că cel care vine trebuie să facă investiţia. Atunci, din februarie, prin Ordin de ministru se licitează, iar cel care vine trebuie să depună o garanţie de 50.000 euro pentru a şti că este un investitor serios", a explicat ministrul mediului.

Borbely a amintit că nu se va umple toată România de microhidrocentrale doar pentru că acestea reprezintă o investiţie bănoasă şi că produce energie verde. "Vom analiza normativele care au stat la baza proiectelor aprobate. Nu este normal să se dea un aviz de modificare de la ape fără să aibă la bază un nou acord de mediu. Din păcate, şi aici legislaţia scârţâie", a subliniat Laszlo Borbely.

Câteva zeci de reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale de mediu, membre ale Coaliţiei de Mediu, au protestat, marţi, în faţa Minis-terului Mediului şi Pădurilor (MMP) faţă de distrugerile cauzate de construcţia microhidrocentralelor pe râurile şi pârâurile de munte din România.

Potrivit Coaliţiei pentru Mediu, începând cu primăvara acestui an, albiile mai multor râuri de munte din judeţul Argeş - Capra, Buda, Otic, Topolog şi, odată cu ele, habitate naturale protejate prin lege, au fost distruse în schimbul construcţiei de microhidrocentrale. Organizaţiile Coaliţiei pentru Mediu afirmă că astfel de lucrări, cu impact deosebit de grav asupra ecosistemelor naturale, vor continua şi pe alte râuri de munte din ţară (Porumbacu, Viştea, Ucea, Arpaş, Sâmbăta şi Pojorta).

Conform avizelor eliberate de Administraţia Naţională Apele Române în număr de 300, aproximativ 3.300 de râuri şi pârâuri pot fi distruse iremediabil, au arătat protestatarii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acesti protestatari ar trebui sa mai dea pe la Energetica in Politehnica. Si la centalele mari este cunsocut faptul ca deranjeaza mediul in perioada constructiei, iar dupa terminarea ei, mediul isi revine la starea initiala foarte repede. La minihidro deranjul este chiar mai mic.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro