"Leonardo" înclină spre ieşirea din insolvenţă

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 31 august 2010

Planul de reorganizare pentru societatea comercială "Leonardo", intrată în insolvenţă, propus de administratorul special Florin Panea, principalul acţionar al companiei şi de administratorul judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL a fost votat în şedinţa creditorilor de ieri. Astfel, "Leonardo" a intrat în etapa de reorganizare judiciară, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Compania a luat o serie de măsuri de restructurare a costurilor în această perioadă şi, beneficiind de protecţia legală, a reuşit să menţină reţeaua de magazine şi vânzările la un nivel satisfăcător. De asemenea, datoriile societăţii au fost eşalonate şi redimensionate.

Băncile, salariaţii şi majoritatea creditorilor chirografari au votat planul de reorganizare, precizează comunicatul.

Acesta subliniază că, "prin votarea planului < Leonardo > şi al companiei < Flanco >, procedura de reorganizare judiciară, confundată des, în mod eronat, cu falimentul, începe să-şi demonstreze eficienţa".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb