Lider sindicat Bechtel: Concluziile ITM ne ajută dacă vom da în judecată compania americană

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 23 martie 2010

Concluziile raportului de control al ITM Cluj, care arată că Bechtel nu a respectat procedura în ceea ce priveşte iniţierea concedierii colective a peste 1.900 de angajaţi, ajută sindicatele dacă se vor decide să acţioneze în instanţă compania, susţine liderul sindicatului "Transilvania", Mihai Lup, citat de Mediafax.

"Concluziile raportului de control al ITM Cluj, care arată că Bechtel nu a respectat procedura de concediere colectivă, ajută sindicatele în eventualitatea în care vom decide acţionarea Bechtel în instanţă pentru a cere anularea procedurii. Reprezentanţii sindicatelor se vor întâlni pentru a vedea ce măsuri vom lua în continuare", a spus Lup.

Potrivit acestuia, o decizie referitoare la acţiunile sindicatelor privind intenţia companiei Bechtel de concediere colectivă a peste 1.900 de persoane de pe şantierul Autostrăzii Transilvania va fi luată în cursul zilei de miercuri.

Mihai Lup a precizat că sindicaliştii vor avea, marţi, o nouă rundă de întâlniri cu reprezentanţii companiei Bechtel, după întoarcerea din SUA a directorului Bechtel Româ-nia, Michael Swinford.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb