Preţurile de consum din Belgia şi-au temperat creşterea anuală în octombrie 2025, până la 2%, de la 2,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%, după o scădere de 0,3% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 2,6%, de la 3,2%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,2%, iar preţurile utilităţilor şi-au menţinut creşterea anuală la 1,5%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, în condiţiile unei scăderi anuale de 1,5% a preţurilor energiei. (Statistics Belgium)
Indicele încrederii în perspectivele economice ale zonei euro a crescut uşor în octombrie 2025, până la 96,8 puncte, de la 95,6 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele încrederii consumatorilor a crescut până la -14,2 puncte, de la -14,9 puncte. Indicele încrederii pentru UE a crescut cu un punct, până la 96,7 puncte, pe fondul creşterii încrederii consumatorilor cu 0,8 puncte, până la -13,5 puncte. Indicele încrederii în economia României a înregistrat o scădere până la 91,7 puncte, cel mai redus nivel din ultimii 5 ani, de la 93,9 puncte, pe fondul creşterii încrederii consumatorilor până la -30,5 puncte, de la -31,3 puncte. (Comisia Europeană)
Volumul vânzărilor retail din Suedia, exclusiv combustibilul, a crescut în luna septembrie 2025 cu o rată anuală de 4,3%, după o creştere de 4,4% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, după un avans de 1,1% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au crescut cu o rată anuală de 0,2%, după o creştere de 0,4% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,3%, iar vânzările de bunuri durabile au crescut cu o rată anuală de 8,1%, după o creştere similară în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%. (SCB Sweden)
Indicele încrederii producătorilor industriali din Ţările de Jos a crescut şi în octombrie 2025, până la -0,8 puncte, de la -1,6 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele aşteptărilor privind activitatea viitoare a crescut până la 10,7 puncte, de la 9,4 puncte în luna anterioară. Indicele comenzilor noi a crescut până la -8,5 puncte, de la -8,9 puncte, iar indicele stocurilor a crescut până la -4,7 puncte, de la -5,4 puncte. (CBS Netherlands)
Preţurile producătorilor industriali din Austria au scăzut cu o rată anuală de 1,1% în septembrie 2025, după o scădere de 1,3% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,1%, după un declin de 0,3% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au scăzut cu o rată anuală de 0,1%, după o scădere de 0,3% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,1%, iar preţurile energiei au scăzut cu o rată anuală de 3,6%, după o scădere de 3,9% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%. (Statistik Austria)
Preţurile producătorilor industriali din Grecia şi-au temperat scăderea anuală în septembrie 2025, până la 1,1%, de la 1,7% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,3%, după un declin de 0,6% în luna anterioară. Preţurile bunurilor de capital au crescut cu o rată anuală de 1,2%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,1%, iar preţurile bunurilor de consum durabile au crescut cu o rată anuală de 4,1%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,7%. Preţurile energiei au scăzut cu o rată anuală de 1,9%, pe fondul unei scăderi lunare de 1,1%. (Elstat)













































Opinia Cititorului