Macro Newsletter 14 Noiembrie 2025

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 noiembrie 2025

Macro Newsletter 14 Noiembrie 2025

Preţurile de consum din Germania şi-au temperat creşterea anuală în octombrie 2025, până la 2,3%, de la 2,4% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, după o creştere de 0,2% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 1,3%, de la 2,1% în luna precedentă, în condiţiile unei stagnări lunare, iar preţurile utilităţilor şi-au accelerat creşterea anuală până la la 1,5%, de la 1,4%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%. (Destatis)

Producţia industrială din Italia a crescut peste aşteptări în septembrie 2025, cu o rată anuală de 1,5%, după o scădere de 3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 2,8%, după o scădere de 2,7% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare a crescut cu o rată anuală de 1,4%, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,4%, iar producţia de energie a stagnat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unui avans lunar de 8,3%. (Istat)

Producţia industrială din Slovacia a crescut cu o rată anuală de 0,6% în septembrie 2025, după o scădere de 6,3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 18,6%, după un avans de 0,4% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare a crescut cu o rată anuală de 2,4%, după o scădere de 4,8% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 20,3%, iar producţia de energie a scăzut cu o rată anuală de 14,3%, după o scădere de 17,4% în luna anterioară, pe fondul unui avans lunar de 3,7%. (SOSR)

Preţurile de consum din Portugalia şi-au temperat creşterea anuală în octombrie 2025, până la 2,3%, de la 2,4% în luna precedentă, pe fondul unei stagnări lunare, după o creştere de 0,9% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 3,5%, de la 4% în luna precedentă, în condiţiile unei stagnări lunare, iar preţurile utilităţilor şi-au temperat creşterea anuală până la 1,9%, de la 2,2%, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,2%. (INE Portugal)

Preţurile de consum din Suedia şi-au menţinut creşterea anuală la 0,9% în octombrie 2025, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, după o stagnare în luna anterioară. Preţurile alimentelor au crescut cu o rată anuală de 3,7%, după o creştere de 3,3% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,4%, iar preţurile utilităţilor şi-au temperat scăderea anuală până la 1,9%, de la 2,3% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%. (SCB Sweden)

Producţia industrială din Marea Britanie şi-a accelerat scăderea anuală în septembrie 2025, până la 2,5%, de la 0,5% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare peste aşteptări, de 2%, după un avans de 0,3% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare a scăzut cu o rată anuală de 2,2%, după o scădere de 0,7% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,7%, iar producţia de energie a scăzut cu o rată anuală de 5,7%, după o scădere de 3,1% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 3,4%. (ONS UK)

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3626
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4648
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8778
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.1962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb