Activitatea în sectorul privat din zona euro a înregistrat o expansiune peste aşteptări în octombrie 2025, pe fondul creşterii din servicii. Indicele agregat al activităţii a crescut până la 52,2 puncte (o valoare sub 50 arată contracţie), cel mai ridicat nivel din ultimele 17 luni, de la 51,2 puncte, în condiţiile în care indicele activităţii din servicii a crescut cu 1,3 puncte, până la 52,6 puncte. Indicele activităţii din industria prelucrătoare a crescut cu 0,2 puncte, până la 50 de puncte, în condiţiile creşterii indicelui producţiei cu 0,2 puncte, până la 51,1 puncte. Expansiunea activităţii din sectorul privat a avut loc pe fondul accentuării creşterii preţurilor produselor finite şi a temperării costurilor de producţie. (S&P Global)
Activitatea în sectorul privat din Marea Britanie a înregistrat o expansiune peste aşteptări în octombrie 2025, pe fondul temperării contracţiei din industrie. Indicele agregat al activităţii a crescut până la 51,1 puncte (o valoare sub 50 arată contracţie), cel mai ridicat nivel din ultimele 2 luni, de la 50,1 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele activităţii din servicii a crescut până la 51,1 puncte, de la 50,8 puncte. Indicele activităţii din industria prelucrătoare a crescut cu 3,4 puncte, până la 49,6 puncte, în condiţiile creşterii indicelui producţiei până la 51,2 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimele 13 luni, de la 45,7 puncte. Expansiunea activităţii din sectorul privat a avut loc pe fondul temperării creşterii costurilor de producţie şi a preţurilor produselor finite. (S&P Global)
Preţurile producătorilor industriali din Spania au crescut cu o rată anuală de 0,3% în septembrie 2025, după o scădere de 1,6% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,4%, după un declin de 0,6% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au stagnat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după o scădere de 1,1% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,2%, iar preţurile energiei au scăzut cu o rată anuală de 0,8%, după o scădere de 5,3% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 2,9%. (INE Spain)
Încrederea în economia Cehiei a crescut în luna octombrie 2025, pe fondul creşterii încrederii la nivelul populaţiei şi companiilor. Indicele agregat al încrederii a crescut până la 11,6 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimele 52 de luni, de la 9,3 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele încrederii companiilor a crescut până la 15,4 puncte, de la 13,5 puncte, iar indicele încrederii consumatorilor a crescut până la -3,8 puncte, de la -7,3 puncte. (CZSO)
Indicele încrederii consumatorilor din Franţa a crescut neaşteptat în octombrie 2025, până la 90 de puncte, de la 88 de puncte în luna precedentă, şi s-a menţinut sub media pe termen lung de 100 de puncte. Indicele situaţiei financiare pentru următoarele 12 luni a crescut cu 3 puncte, până la -11 puncte, iar indicele situaţiei financiare curente a crescut până la -20 de puncte, de la -21 de puncte. Indicele aşteptărilor privind standardul de viaţă din următoarele 12 luni a crescut până la -56 de puncte, de la -61 de puncte. (INSEE)
Criza de lichiditate din sistemul bancar al Marii Britanii s-a accentuat în ultima parte a lunii octombrie 2025. Valoarea operaţiunilor repo de 7 zile ale Băncii Angliei, cu maturitatea în 30 octombrie 2025, a crescut până la 83,68 miliarde de lire sterline, de la 81,84 miliarde în săptămâna anterioară. Soldul mediu al operaţiunilor repo din ultimele 6 săptămâni a fost de circa 82 de miliarde de lire sterline. (Bank of England)




















































Opinia Cititorului