Macroeconomie

11 aprilie 2010

Precizări privind obligativitatea declarării averii şi intereselor în cazul membrilor din România ai Parlamentului European

F. A.Macroeconomie / 10 aprilie 2010

În cel mult 15 zile de la validarea mandatelor, membrii din România în Parlamentul European sunt obligaţi să îşi declare averea şi interesele la Agenţia Naţională de Integritate, folosind formularele prevăzute de anexa la Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, şi de anexa la Hotărârea Guvernului privind stabilirea modelului Registrului declaraţiilor

de interese, cu modificările ulterioare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Angajaţii de la Asistenţă Socială Constanţa dau în judecată Direcţia

F. A.Macroeconomie / 10 aprilie 2010

Finanţarea venită de la bugetul de stat este insuficientă, iar situaţia a devenit critică, astfel încât instituţia s-a văzut nevoită să reducă salariile angajaţilor cu până la 30%. În caz contrar, peste 200 de oameni ar fi trebuit să fie trimişi în şomaj. Angajaţii spun că au ajuns la limita răbdării şi că vor da în judecată Direcţia.

Reprezentanţii sectorului IMM cer ca impozitul forfetar să se aplice pentru companiile multinaţionale

DISCUŢII PE TEMA NOULUI PROIECT DE COD FISCALReprezentanţii sectorului IMM cer ca impozitul forfetar să se aplice pentru companiile multinaţionale

C.D.Macroeconomie / 10 aprilie 2010

Reprezentanţii sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijloci (IMM) au solicitat Ministerului de Finanţe ca impozitul forfetar să se aplice, cu prioritate, în sectoarele în care activează companiile multinaţionale şi marile întreprinderi cu grad mic de rentabilitate din industria petrolului, a tutunului şi a alcoolului, precum şi în domeniul jocurilor de noroc.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Azi a avut loc Forumul economic româno - indian

F. A.Macroeconomie / 9 aprilie 2010

Secretarul de stat pentru comerţ exterior în cadrul MECMA, Maria Pârcălăbescu, a participat azi la un Forum economic organizat cu ocazia vizitei efectuate în ţară de Preneet Kaur, ministru de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din...

Pichet de protest la Ministerul de Interne

F. A.Macroeconomie / 8 aprilie 2010

Sindicatele teritoriale din cadrul Oficiilor de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, afiliate CNS "Cartel ALFA", vor picheta mâine, între orele 11.00 - 13.00, sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, potrivit unui comunicat remis...

Pensiile speciale intră în dezbatere la Parlament

F.A.Macroeconomie / 8 aprilie 2010

Pensiile speciale intră astăzi în Parlament, informează Realitatea.net. Comisia de muncă a Camerei Deputatilor dezbate legea pensiilor cu reprezentanţii MAI, MapN, SRI şi SIE. Asta după ce ieri, autorităţile s-au bâlbâit în privinţa pensiilor...

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8521
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.8475

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo