Etapa finală a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă
F.A.Macroeconomie / 7 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 7 septembrie 2010
F. A.Macroeconomie / 7 septembrie 2010
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat selecţia naţională a deconturilor cu opţiune de rambursare pentru care există decizie aprobată conform cu Instrucţiunile privind rambursarea lunară a TVA, acestea totalizând la 1 septembrie o sumă de 1.023,3 mil. lei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
F. A.Macroeconomie / 7 septembrie 2010
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a semnat azi, la Sibiu, un nou contract de finanţare nerambursabilă prin care se va extinde sediul unităţii de asistenţă medico-socială din oraşul Sălişte, judeţul Sibiu. Beneficiarul va obţine fonduri nerambursabile de peste 2,7 milioane lei, în cadrul proiectului finanţat din fonduri Regio pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor sociale din zona de vest a judeţului Sibiu, informează un comunicat remis redacţiei.
F. A.Macroeconomie / 7 septembrie 2010
Până la data de 3 septembrie 2010, prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional au fost casate 164.752 autovehicule mai vechi de 10 ani de la data fabricaţiei, iar 38.800 autoturisme noi au fost achiziţionate, dintre care 17.215 unităţi sunt de provenienţă autohtonă, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
GABRIELA CĂPĂŢÎNĂZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 septembrie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 septembrie 2010
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 septembrie 2010 /
GABRIELA CĂPĂŢÎNĂZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 septembrie 2010 /
F.A.Macroeconomie / 6 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 6 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 6 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 6 septembrie 2010
DANIEL IONESCUZiarul BURSA #Macroeconomie / 6 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 5 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 5 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 5 septembrie 2010
Gabriela CăpăţânăMacroeconomie / 5 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 4 septembrie 2010
Gabriela CăpătânăMacroeconomie / 4 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 4 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 4 septembrie 2010
F. A.Macroeconomie / 3 septembrie 2010
F. A.Macroeconomie / 3 septembrie 2010
F. A.Macroeconomie / 3 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 3 septembrie 2010
IZABELA SÎRBUZiarul BURSA #Macroeconomie / 3 septembrie 2010
C.P.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 septembrie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 septembrie 2010
F. A.Macroeconomie / 2 septembrie 2010
F. A.Macroeconomie / 2 septembrie 2010
F. A.Macroeconomie / 2 septembrie 2010
F. A.Macroeconomie / 2 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 2 septembrie 2010
Emilia OlescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 2 septembrie 2010
IZABELA SÎRBUZiarul BURSA #Macroeconomie / 2 septembrie 2010
A.A.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 septembrie 2010
F. A.Macroeconomie / 1 septembrie 2010
F. A.Macroeconomie / 1 septembrie 2010
Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2010 a fost de
F.A.Macroeconomie / 1 septembrie 2010
F.A.Macroeconomie / 1 septembrie 2010
A.T.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 septembrie 2010 /
A.G.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 septembrie 2010
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Macroeconomie / 1 septembrie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 septembrie 2010
IZABELA SÎRBUZiarul BURSA #Macroeconomie / 1 septembrie 2010 /

Dan Nicolaie
Călin Rechea
A.V.
George Marinescu
George Marinescu
V.R.
| 5.0890 | |
| 4.3140 | |
| 5.4821 | |
| 5.8317 | |
| 622.5801 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 4 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 3 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 2 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 2 septembrie
Gabriela Căpăţînă( Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Ştefania Ciocîrlan (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Ştefania Ciocîrlan, translated by Cosmin Ghidoveanu
F.G. translated by Cosmin Ghidoveanu
Recorded by ŞTEFANIA CIOCÎRLAN (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)