Euro s-a apreciat la 4,4496 lei
Vlad F. DumeaMacroeconomie / 2 iulie 2012
Vlad F. DumeaMacroeconomie / 2 iulie 2012
F. A.Macroeconomie / 2 iulie 2012
Alexandru SârbuZiarul BURSA #Macroeconomie / 2 iulie 2012
Alexandru SârbuZiarul BURSA #Macroeconomie / 2 iulie 2012 /
Creşterea economică a ţării noastre în următoarele trimestre urmează să se bazeze, probabil, pe cererea internă, în condiţiile în care peste 70% din exporturile noastre se adresează pieţelor din Uniunea Europeană (UE), iar criza din zona euro indică perspective slabe pentru creşterea valorii nominale a acestora pe termen scurt, se arată într-un raport al "Ernst&Young".
Elena VoineaZiarul BURSA #Macroeconomie / 2 iulie 2012
"Moody's" a înrăutăţit, vinerea trecută, perspectiva ratingului "Baa3" al ţării noastre, pentru datoriile pe termen lung în valută şi lei, de la stabilă la negativă, din cauza riscurilor legate de expunerea la zona euro, prin canale comerciale, de investiţii şi financiare, potrivit unui comunicat al agenţiei.
Alexandru SârbuZiarul BURSA #Macroeconomie / 2 iulie 2012 /
Alexandru SârbuZiarul BURSA #Macroeconomie / 2 iulie 2012 /
Elena VoineaMacroeconomie / 1 iulie 2012
F. A.Macroeconomie / 30 iunie 2012
Vlad F. DumeaMacroeconomie / 29 iunie 2012
Alexandru SârbuZiarul BURSA #Macroeconomie / 29 iunie 2012
Adelina DabuZiarul BURSA #Macroeconomie / 29 iunie 2012 /
Mihai SabieMacroeconomie / 28 iunie 2012
F. A.Macroeconomie / 28 iunie 2012
ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Macroeconomie / 28 iunie 2012
Adelina DabuZiarul BURSA #Macroeconomie / 28 iunie 2012
Vlad F. DumeaMacroeconomie / 27 iunie 2012
F. A.Macroeconomie / 27 iunie 2012
F. A.Macroeconomie / 27 iunie 2012
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Macroeconomie / 27 iunie 2012 /
A consemnat ANCUŢA STANCIUZiarul BURSA #Macroeconomie / 27 iunie 2012
• Interviu cu domnul Claudiu Doltu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor
Mihai SabieMacroeconomie / 26 iunie 2012
F.A.Macroeconomie / 26 iunie 2012
ELENA VOINEAZiarul BURSA #Macroeconomie / 26 iunie 2012 /
A.G.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 26 iunie 2012
ADELINA DABU Ziarul BURSA #Macroeconomie / 26 iunie 2012 /
F.A.Macroeconomie / 25 iunie 2012
Mihai SabieMacroeconomie / 25 iunie 2012
F.A.Macroeconomie / 25 iunie 2012
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Macroeconomie / 25 iunie 2012
Mihai SabieMacroeconomie / 22 iunie 2012
F.A.Macroeconomie / 22 iunie 2012
Mihai SabieMacroeconomie / 21 iunie 2012
F.A.Macroeconomie / 21 iunie 2012
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Macroeconomie / 21 iunie 2012
George Marinescu
A.V.
Andrei Iacomi
A.I.
Marius Mataragis
A consemnat Emilia Olescu
![]() | 5.0632 |
![]() | 4.3104 |
![]() | 5.4178 |
![]() | 5.8585 |
![]() | 504.1740 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /S.N. - 2 iulie 2012
Piaţa de Capital /S.N. - 29 iunie 2012
Piaţa de Capital /S.N. - 28 iunie 2012
Internaţional /ALINA VASIESCU - 28 iunie 2012