Finanţele au împrumutat 250 milioane de euro prin vânzarea de obligaţiuni
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 august 2014
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 august 2014
V.B.Macroeconomie / 11 august 2014
Liderii grupurilor PDL şi PNL din Camera Deputaţilor cer coaliţiei de guvernare organizarea unei sesiuni extraordinare pe 19 august, pentru a dezbate cererea de reexaminare a proiectului de lege privind reducerea CAS cu 5%, formulată de Traian Băsescu, potrivit unei scrisori deschise primite astăzi de redacţie.
V.B.Macroeconomie / 11 august 2014
În iunie, s-au născut 16.098 copii, cu 894 mai mulţi decât în mai, şi au murit 19.284 persoane, cu 1.619 mai puţine decât în mai, dar sporul negativ a fost negativ în luna iunie, de 3.186 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), mai mic, în modul, decât în luna precedentă (5.699 persoane), informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
E.D.Macroeconomie / 11 august 2014
RALUCA MANGAZiarul BURSA #Macroeconomie / 11 august 2014
Corupţia, nereprezentativitatea clasei politice şi nivelul scăzut de salarizare alcătuiesc "cromatica" tabloului României, conform rezultatelor celei de-a 3-a ediţii a sondajului "Studiile în străinătate şi întoarcerea acasă", aşa cum este el numit de către Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS).
E.D.Macroeconomie / 11 august 2014
A.C.Macroeconomie / 7 august 2014
E.D.Macroeconomie / 7 august 2014
E.D.Macroeconomie / 7 august 2014
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 august 2014
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 august 2014
Acesta a fost îndemnul guvernatorului Mugur Isărescu la încheierea conferinţei de presă a BNR de ieri, unde s-a prezentat al treilea raport asupra inflaţiei din acest an.
V.B.Macroeconomie / 6 august 2014
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Macroeconomie / 5 august 2014
CĂTĂLINA N. MĂNOIUZiarul BURSA #Macroeconomie / 5 august 2014
A.C.Macroeconomie / 4 august 2014
ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Macroeconomie / 4 august 2014
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Macroeconomie / 4 august 2014
ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Macroeconomie / 1 august 2014
CĂTĂLINA MĂNOIUZiarul BURSA #Macroeconomie / 1 august 2014
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 august 2014
A consemnat ANCUŢA STANCIUZiarul BURSA #Macroeconomie / 31 iulie 2014
Alexandru CosteaZiarul BURSA #Macroeconomie / 30 iulie 2014
MAKEZiarul BURSA #Macroeconomie / 30 iulie 2014

George Marinescu
Gheorghe Iorgoveanu
Cornel Codiţă
Sabin S. Brandiburu
A.I.
Bosie Marius - Constantin, Equity Research Analyst
| 5.2637 | |
| 4.5611 | |
| 5.5683 | |
| 6.1438 | |
| 635.6662 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 11 septembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 10 septembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 9 septembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 9 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 8 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 7 septembrie
GABRIELA MĂRĂCINEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
. (Translated by: www.silktrans.com)
IOANA POPA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
EMILIA OLESCU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
CĂLIN RECHEA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
