Macroeconomie

7 septembrie 2017
Marius Budăi (Sursa foto: Facebook)

Marius Budăi anunţă organizarea de informări publice pentru explicarea mecanismului de plată defalcată a TVA

A.C.Macroeconomie / 6 septembrie 2017

Parlamentarul social-democrat Marius Budăi a anunţat astăzi că a propus Ministerului Finanţelor Publice organizarea unor sesiuni de informare la nivel central şi local în fiecare judeţ pentru explicarea mecanismului de plată defalcată a TVA care va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018. Astfel, direcţiile regionale şi locale a finanţelor publice ar urma să stabilească un program de întâlniri între reprezentanţii ANAF şi mediul de afaceri pentru clarificarea şi detalierea modalităţii în care va funcţiona acest sistem, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

FLORIN JIANU, CNIPMMR:"Introducerea accizei la carburanţi va destabiliza economia"

RAMONA RADUZiarul BURSA #Macroeconomie / 5 septembrie 2017

Creşterea accizelor la carburanţi va afecta negativ mediul de afaceri, aducând scumpiri în lanţ la toate produsele şi serviciile de pe piaţă, creşterea costurilor de transport, încetinind creşterea economică, competitivitatea şi exporturile, având în vedere că, în alte ţări, costul benzinei şi/sau al motorinei este mai mic, potrivit unui sondaj efectuat recent de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MFP propune modificarea Codului de Procedură Fiscală

MFP propune modificarea Codului de Procedură Fiscală

Andrei StanMacroeconomie / 24 august 2017

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a propus modificarea Codului de Procedură Fiscală, printre modificări aflânsu-se şi introducerea posibilităţii organelor fiscale de a organiza licitaţii prin mijloace electronice pentru eficientizarea...

Cine judecă conduita (optimul) politicii monetare?

Cine judecă conduita (optimul) politicii monetare?

DANIEL DĂIANUMacroeconomie / 24 august 2017

Unele analize, comentarii ale unor analişti - inclusiv din bănci comerciale, apreciază că bănci centrale ar fi întârziate ca reacţie la mersul economiilor, că ar fi, cum se zice în jargonul de breaslă, "behind the curve" (în urma curbei).

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo