Abonament gratuit

Masca devine obligatorie în 16 judeţe

A.P.
Miscellanea /

Masca devine obligatorie în 16 judeţe

Masca de protecţie devine obligatorie, începând de sâmbătă, în spaţii deschise din 16 judeţe, măsura fiind luată de Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pentru a limita răspândirea coronavirusului. Măsura se aplică în zone considerate aglomerate - cum ar fi pieţe, târguri, staţiile mijloacelor de transport în comun sau peroanele CFR. În unele judeţe, masca devine obligatorie seara, în zonele de promenadă. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va decide şi zonele din ţară unde localurile se vor închide la ora 23.00, o astfel de decizie fiind adoptată deja în judeţele Satu Mare şi Vrancea, scrie News.ro.

Primul judeţ care a instituit purtarea măştii în spaţii deschise a fost Argeş.

"Începând cu data de 30 iulie 2020 se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele de pe raza administrativ-teritorială a judeţului Argeş începând cu vârsta de peste 5 ani, în spaţii închise şi deschise, pentru grupuri mai mari de două persoane care nu locuiesc la aceeaşi adresă", a decis Comitetul JUdeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Prefectul judeţului, Emanuel Soare, a făcut apel la populaţie să respecte această măsură.

"Ştiu că purtarea măştii în spaţii deschise poate părea dificilă, greu de pus în practică, dar aş vrea să începem să conştientiză că judeţul Argeş trece printr-o situaţue dificilă. Virusul este prezent în comunitatea noastră, este ameninţător şi trebuie să luăm măsuri mult mai serioase. Sperăm ca această perioadă cu măsuri restrictive să fie scurtă, de două săptămâni. Fac apel la solidaritate", a transmis Emanuel Soare.

În judeţul Buzău, purtarea măştii în spaţii deschise a devenit obligatorie de joi. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a decis instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în spaţiile deschise cu un număr ridicat de persoane.

În majoritatea judeţelor, însă, purtarea măştii în spaţii deschide devine obligatorie de sâmbătă.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad a stabilit că masca de protecţie devine obligatorie, de la 1 august, în zonele intens circulate din judeţ - cum ar fi pieţe, târguri, staţiile mijloacelor de transport în comun, peroanele CFR, până la încetarea stării de alertă. Tot în Arad, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor stabili zonele intens circulate, care vor fi marcate ca atare.

Prefectura Botoşani a anunţat că masca de protecţie devine obligatorie în pieţele agroalimentare, târgurile, oboarele şi zonele de aştepare. De asemenea, în mai multe zone pietonale, masca va fi obligatorie între orele 18.00 - 22.00, detaliază News.ro.

În judeţul Gorj, purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în pieţe, staţiile mijloacelor de transport în comun şi zonele de promendadă. De asemenea, au fost suspendate toate târgurile şi bâlciurile.

Masca de protecţie va deveni obligatorie în judeţul Iaşi, începând de sâmbătă, în toate spaţiile publice deschise, au anunţat reprezentanţii Prefecturii ieşene.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a stabilit, joi, locurile publice şi intervalele orare în care purtarea măştii de protecţie este obligatorie, începând cu 1 august 2020, chiar dacă e vorba de spaţii deschise. Astfel, gălăţenii vor fi obligaţi să poarte mască dacă se plimbă pe faleza inferioară sau pe faleza superioară, dacă sunt în parcuri, pe strada Brăilei şi în celelalte locuri de promenadă ale oraşului. În aceste zone, purtarea măştii de protecţie este obligatorie în intervalul orar 16.00 - 23.00.

De la 1 august, turiştii de pe litoral şi constănţenii trebuie să poarte mască în locurile aglomerate din staţiuni, în intervalul 18.00 - 24.00, potrivit unei decizii a CJSU Constanţa. Masca va fi purtată şi în spaţii deschise, unde se formează aglomerări, cum sunt pieţe, târguri, staţii de autobuz, peroanele gărilor şi curţile bisericilor.

Autorităţile din Prahova au decis ca masca de protecţie să fie purtată, în mod obligatoriu, în spaţii publice exterioare. Decizia este valabilă pentru toţi care locuiesc sau tranzitează judeţul, cu excepţia copiilor cu vârste sub cinci ani şi se aplică în două intervale orare, respectiv 07.00-11.00 şi 15.00-23.00.

Măsuri similare au fost luate şi de autorităţile din Giurgiu, Călăraşi, Braşov, Vâlcea şi Dâmboviţa.

Autorităţile din Satu Mare şi Vrancea au decis, în plus faţă de obligativitatea purtătii măştii în zone aglomerate, şi închiderea teraselor, cluburilor, localurilor şi a sălilor de jocuri de noroc la ora 23.00.

În Vrancea, până la închiderea localurilor, accesul clienţilor va fi permis doar în limita numărului de scaune, iar activităţile care presupun interacţiunea, cum ar fi dansul, vor fi interzise.

Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că zonele din ţară - altele decât cele anunţate deja de autorităţile locale - unde localurile vor fi închise la ora 23.00 vor fi stabilite prin decizie a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

"Decizia asta se ia la nivelul CNSU. Ştiu că sunt unele judeţe care au dat astfel de decizii, dar în final asta este la CNSU. Sunt discuţii, inclusiv pentru limitarea programului la anumite activităţi - terase cluburi, baruri, locuri unde se poate dansa. Nu se referă doar la litoral, ci la mai multe zone", a declarat Raed Arafat, vineri seară, la Digi 24.

Şedinţa CNSU ar urma să aibă loc, online, sâmbătă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. oare tataru mai are multe masti

    Nu va respecta nimeni acesta măsură fascista cu purtatul măștii decât efectiv in spații aglomerate unde oamenii purtau masca și până acum

    Planul fascist al masoneriei mondiale a fost deconspirat  

    Parca la inceput virusul era mai greu decat aerul si era transmisibil doar prin atingere. Nu trebuiau masti ci spalatre mainilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

12 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8357
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1087
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4964
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3638
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.0694

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie