Meritele democraţiei

Aşa hăituită cum este de revigoratele accente autoritarist-iliberale, de ideologii totalistariste mai vechi şi mai noi, sugrumată cu voluptate chiar de către cei care-i declară dragoste fără rezerve, aşa schilodită de prostia şi interesele meschine ale unora şi altora care ajung să facă legi şi reglementări în numele ei, care i se potrivesc ca o cămaşă de forţă, democraţia asta de zenit are totuşi merite incontestabile. Şi, ele sar în ochi tocmai acum cînd situaţiile politice din state nodale ale sistemului european, plus America, sunt decantate de votul popular.

În Marea Britanie, "vocea urnelor" a spus răspicat ceea ce toată lumea ştia şi a recunoscut de multă vreme. Mai puţin conservatorii de pe băncile guvernamentale. Forţarea brexitului şi gestiunea situaţiei post-brexit au adus Marea Britanie la limita rezistenţei, iar cea mai mare parte a populaţiei la limita răbdării. Dacă arta de a-ţi da cu stîngu-n dreptul în materie de guvernare trebuia să poarte o etichetă, atunci ea este sigla conservatorilor britanici. Nicicînd trei mandate unul după altul nu au mers atît de prost, atît de dezlînat, atît de fără speranţă de mai bine pentru treburile publice, pentru interesele populaţiei Regatului Unit. Nicicînd Partidul Conservator nu a fost mai incoerent şi dezbinat, nicicînd lăsat cu atîta uşurinţă pe mîna unor trişti figuranţi politici, cu pretenţii de lideri, incapabili măcar de gestiunea unui chioşc de ziare. Democraţia, votul de la urne a făcut, în cele din urmă, ceea ce trebuia făcut de multişor vreme. Adevărat, trecerea guvernării în mîinile laburiştilor nu s-a făcut pînă acum mai ales din cauza electoratului, ci a rătăricii istorice a acestui partid, deraiat şi el de la menirile sale politice de o nefericită generaţie de intoxicaţi cu ideologii "radicaliste", radical incapabili de orice contact cu realitatea politică a ţării. În cele din urmă, Laburiştii şi-au revenit în matcă şi au pus lucrurile la locurile lor: "Întîi ţara, apoi politica". Sună bine, dar nu ţine loc de programe operaţionale, aşa că vom avea niţel de aşteptat, pînă vom vedea încotro vor laburiştii să ducă ţara şi dacă sunt în stare să o mişte în direcţia aleasă.

În Franţa, votul popular a pus diagnosticul pe care nici un politican din sistem nu a avut curajul şi mai ales interesul să îl declare răspicat pînă acum. Politic vorbind, Franţa este ruptă în două, iar puntea de la mijloc este prea şubredă pentru a putea să ţină împreună două mase continentale care se resping reciproc şi radical, se depărtează inevitabil una de alta: extrema dreaptă-extrema stîngă. Departe de a mai fi doar firave excepţii în politica Franţei, cele două extreme au devenit structuri cu masive reprezentări electorale, dominînd jocul soluţiilor de guvernare. Este adevărat, votul recentelor alegeri nu dă o soluţie directă şi simplă de guvernare, mai ales din perspectiva Preşedintelui Macron şi a intereselor sale politice. O soluţie însă va trebui găsită, iar în labirintul acestor căutări se va juca viitorul politic al actualului Preşedinte şi al formulei "partidului prezidenţial".

Politica din Statele Unite se pregăteşte şi ea să dea piept cu "votul poporului". Un fel de oglindă pusă în faţa unor partide care au pierdut de mult controlul asupra cîrmei şi au rătăcit cu inconştienţă hărţile de navigaţie necesare traversării unui ocean de probleme, interne şi internaţionale. Cu doar cîteva luni înainte de exprimarea la urne, cele două mari partide ale Americii, Democrat şi Republican, încă nu sunt clarificate asupra acordării mandatului oficial în cursa pentru Casa Albă. Trump pare deja bine înfipt în soclul MAGA şi aparent nimic nu i-ar mai putea sta în cale pentru nominalizarea oficială. Unii zic că nimic nu îi mai stă deja în cale pentru un nou mandat de Preşedinte al SUA. Dar... pentru că există întotdeauna un dar... nimeni nu ştie ce se va întîmpla dacă sentinţa ce urmează să fie dată în procesul care deja judecat, în care Trump a fost găsit vinovat pentru malversaţiuni menite să influenţeze procesul politic, să blocheze accesul în spaţiul public al unor teme şi subiecte deloc favorabile candidatului prezidenţial Trump, se va materializa totuşi în forma unei pedepse cu închisoarea. Încheierea aceasta pare acum, după decizia Curţii Supreme privind definiţia imunităţii prezidenţiale, mai puţin probabilă, dar încă nu este imposibilă. Ea va veni înainte de nominalizarea oficială a candidatului oficial al Partidului Republican pentru Casa Albă. Nimeni nu poate aproxima, măcar, influenţa deciziei din justiţie, asupra electoratului şi modul în care acesta va alege să răspundă. De partea cealaltă, cam acelaşi tablou. Un candiat sigur, actualul Preşedinte, Biden... care este tot mai puţin sigur pe măsură ce se apropie data nominalizării oficiale. Făcut K.O. în prima dezbatere televizată a candidaţilor care nu sunt încă oficial candidaţi (o aberaţie greu de înţeles pentru scena politică americană), Biden şi-a declarat hotărîrea de a merge pînă la capăt în confruntarea cu Trump. Doar că unul este capătul la care se gîndeşte Biden şi altul cel la care se uită tot mai neîncrezători alegătorii, importanţi susţinători şi lideri democraţi. Incertitudinile atît de apropiatei confruntări a politicienilor cu "adevărul de la urne" în obligă să ia decizii pe cît de incomode, pe atît de radicale în consecinţele ce le vor avea asupra guvernării şi viitorului politic al Americii.

Cum ziceam, e încurajator să vezi că tot mai e bună la ceva şi democraţia asta... aşa decrepită şi ponosită cum a ajuns.