Metrorex a avut afaceri de 567 milioane lei în 2014, ca urmare a majorării subvenţiei

Elena Deacu
Companii #Construcţii / 12 martie 2015

Compania vrea să obţină 1,3 miliarde euro de la CE, până la finalul lui 2015

Cifra de afaceri netă a Metrorex a crescut cu circa 7,89% de la 526,09 milioane lei în anul 2013, la 567,61 milioane lei în anul 2014, urmare a creşterii veniturilor societăţii - având în vedere subvenţia pentru transportul de călători cu metroul, alocată Metrorex pe anul 2014, la nivelul fundamentat.

Metrorex a fost, de asemenea, inclusă în rândul beneficiarilor Programului Operaţional Sectorial - "Transport" şi a obţinut finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru proiectele de investiţii. Potrivit unui comunicat al companiei, sunt aprobate până acum peste patru sute de milioane de euro, iar obiectivul propus este ca până la finele anului 2015 Metrorex să obţină de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro.

În 2014, veniturile totale ale companiei au crescut cu circa 8,20% ca urmare a creşterii altor venituri din exploatare cu circa 11,50% şi a crescut valoarea subvenţiei pentru transportul de călători cu metroul cu circa 12,4%.

Cheltuielile totale au scăzut cu circa 2,22% întrucât s-au diminuat cheltuielile cu materiale, energie electrică, servicii executate de către terţi.

Rezultatul exerciţiului financiar pe anul 2014 este 0 şi aceasta se datorează aplicării măsurilor de diminuare a cheltuielilor pe anul 2014 corelată cu creşterea veniturilor, iar pierderile operaţionale (profit/pierdere - subvenţii) au scăzut cu circa 6% ca urmare a rezultatelor pozitive menţionate;

Plăţile restante ale Metrorex au scăzut cu cca 19,7%, creanţele restante au scăzut cu circa 53%, iar în anul 2014 societatea se încadrează în limitele aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

Cheltuielile pentru salubrizare au scăzut, totodată, cu 67,45%, astfel, în anul 2013 s-au plătit 11.880.695,50 lei cu TVA, în timp ce în anul 2014 s-au plătit doar 3.866.136,71 lei cu TVA.Cheltuielile cu paza au scăzut cu circa 30% după optimizarea costurilor care au fost prevăzute prin documentele de licitaţie, rezultând prin noul acord cadru, pentru aceeaşi cantitate de servicii o reducere a tarifului de la circa 11 lei/oră la 8 lei/oră, consecinţa fiind o economie estimată de circa 10.708.106,40 lei pe următorii 4 ani. Cheltuielile cu dezinsecţia şi deratizarea au scăzut cu circa 38% după optimizarea costurilor care au fost prevăzute prin documentele de licitaţie, rezultând prin noul contract, pentru aceeaşi cantitate de servicii o reducere a tarifului de la circa 0,2876 lei/mp la 0,0195 lei/mp, consecinţa fiind o economie estimată de circa 14.928.011,04 lei pe următorii 4 ani.

În ultimii 3 ani bugetul de investiţii al SC Metrorex a crescut an de an astfel: 2012 - 571.737 mii lei; 2013 - 835.127 mii lei; 2014 - 1.148.417 mii lei; 2015 - 1.741.780 mii lei, din care: 1.721.134 mii lei din FEN (fond extern nerambursabil).

Din datele prezentate, se observă o creştere semnificativă a fondurilor alocate bugetului de investiţii, care a crescut în anul 2014 cu mai mult de 2 ori faţă de bugetul anului 2012, iar bugetul de investiţii al anului 2015 cu mai mult de 3 ori faţă de bugetul de investiţii al anului 2012.

În ce priveşte structura bugetului de investiţii, un aspect relevant îl reprezintă creşterea accentuată a nivelului de absorbţie a fondurilor externe nerambursabile din cadrul programului POS-T.

Astfel, faţă de bugetul de investiţii al anului 2012, care a fost reprezentat integral din fonduri alocate de la bugetul de stat şi credite externe rambursabile, în anul 2013 bugetul atras din fonduri externe nerambursabile a fost de peste 31%, iar în anul 2014 procentul fondurilor externe nerambursabile în structura bugetului de investiţii a crescut la 85% şi în anul 2015 la aproximativ 99%. Din toate aceste date, rezultă în mod clar intensificarea activităţii de investiţii pe proiectele aprobate, având ca efect realizări investiţionale care depăşesc realizările înregistrate în ultimii 10 ani, dinaintea anului 2012.

Bugetul de investiţii alocat în perioada 2013-2014 se încadrează în strategia de dezvoltare a reţelei de metrou până în anul 2030 şi a fost destinat efectuării de lucrări de investiţii pentru realizarea unor proiecte aprobate de Guvernul României şi care, în acest moment, se află în diferite stadii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “România – Strategia dezvoltării 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3903
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3278
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8391
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.0411

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb