Angajaţii Complexului Energetic (CE) Oltenia vor putea fi plătiţi pentru orele suplimentare desfăşurate, în urma rectificării bugetului pe 2017, aprobată în şedinţa de Guvern de astăzi, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, trimis Redacţiei.
Rectificarea bugetară permite suplimentarea bugetului operatorilor economici cărora li se aplică OUG 26/2013.
"Sumele aferente muncii suplimentare efectuate în semestrul al doilea al acestui an se vor repartiza personalului muncitor care a contribuit şi va contribui la realizarea producţiei suplimentare", precizează sursa citată.
Potrivit Ministerului Energiei, suma medie de care beneficiază personalul muncitor productiv al CE Oltenia implicat în procesul de producţie este de circa 302 lei/lună/salariat pentru intervalul iunie-decembrie 2017, ca urmare a efectuării de ore suplimentare necesare realizării producţiei suplimentare de cărbune şi energie, până la sfârşitul anului.
În total, este vorba despre o sumă de peste 25 de milioane de lei, asigurată din veniturile Complexului Energetic Oltenia.
"Ca urmare a funcţionării termocentralelor cu cel puţin 7-8 grupuri energetice până la finalul anului 2017 şi pentru asigurarea cererii de cărbune de peste 1,9 milioane de tone lunar faţă de capacitatea actuală de producţie a carierelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia de circa 1,63 milioane de tone/lună, la un program de 5 zile/săptămână, este necesară funcţionarea excavatoarelor din cărbune si mixt la un program de 6-7 zile pe săptămână", se mai arată în comunicat.
În urma funcţionării după acest program se estimează realizarea, în semestrul al doilea al anului 2017, a unei producţii suplimentare de circa 1 milion de tone de cărbune, respectiv o producţie suplimentară de energie de peste 885.000 MWh, menţionează reprezentanţii Ministerului Energiei.


































































