Ministerul Sănătăţii solicită scăderea preţurilor medicamentelor cu prescripţie medicală

C.P.
Ziarul BURSA #Politică / 11 mai 2005

Ministrul Sănătăţii, Mircea Cinteză, s-a întîlnit, ieri, cu Asociaţiile Producătorilor şi Distribuitorilor de Medicamente şi Produse Farmaceutice precum şi cu reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor, pentru a solicita măsuri de reducere a preţurilor la medicamentele cu prescripţie medicală, informează MS. Deşi Ministerul propusese o reducere cu 15-18% a preţurilor, în urma negocierilor cu partenerii de dialog procentul minim agreat de aceştia a fost de 10%.

Solicitarea Ministerului a avut ca suport trei argumente: eliminarea marjei de risc valutar; stabilizarea cursului valutar; stabilizarea pieţei, prin impunerea unei politici contractuale mai disciplinate, de către MS.

Nemulţumit de procentul avansat de către partenerii de dialog, ministrul Sănătăţii a stabilit o nouă întîlnire, pentru joi, 12 mai. După adoptarea deciziei finale în privinţa procentului de reducere a preţurilor medicamentelor, farmaciile vor fi obligate să afişeze, în paralel, atît preţurile vechi, cît şi pe cele noi, dar să vîndă doar la preţurile noi. Într-un termen de 10-15 zile de la adoptarea acestei decizii, noul sistem informatic va fi implementat în farmacii, se spune în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb