Ministrul Finanţelor susţine că majorarea TVA a salvat ţara de o criză financiară

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 29 septembrie

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare

English Version

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine că măsura de creştere a TVA la începutul lunii iulie a fost decisivă pentru menţinerea ratingului de ţară şi pentru evitarea unor efecte economice severe. În lipsa acestei decizii, ţara noastră ar fi fost obligată să urce TVA cu patru puncte, cu consecinţe directe asupra inflaţiei, cursului valutar şi puterii de cumpărare.

Ratingul de ţară - cheia stabilităţii financiare

România a trecut în această vară printr-un test critic pe pieţele financiare internaţionale. La mijlocul lunii august, agenţia de rating Fitch a reconfirmat calificativul de investiţii pentru economia românească, o decizie esenţială pentru menţinerea încrederii investitorilor şi pentru accesul la finanţare pe termen lung. Potrivit ministrului Finanţelor, această reconfirmare nu ar fi fost posibilă fără majorarea TVA cu două puncte procentuale, decisă în primele săptămâni ale lunii iulie. „Dacă nu am fi luat acea măsură, agenţia Fitch nu ne-ar fi confirmat ratingul. Consecinţa? Ar fi trebuit să mărim TVA cu patru puncte. Am fi fost astăzi într-o situaţie mult mai complicată”, a declarat Nazare, la un post TV.

Riscul pierderii statutului de ţară sigură pentru investiţii

Nazare a atras atenţia, în intervenţia sa, că pierderea calificativului de investiţii ar fi declanşat un lanţ de efecte negative. În primul rând, circa 20 de miliarde de euro investiţi de fondurile internaţionale în titlurile de stat ale României ar fi trebuit retraşi, deoarece multe instituţii financiare au mandate stricte de a investi doar în economii cu rating investiţional: „Impactul ar fi fost devastator. Am fi asistat la o creştere abruptă a costurilor de finanţare, o depreciere puternică a leului şi, implicit, la o inflaţie accelerată. Ultima dată, în 2009-2010, deprecierea cursului a fost de 20%”.

Rectificare bugetară sub semnul prudenţei

Ministrul a explicat că, datorită confirmării ratingului, România a reuşit să realizeze o rectificare bugetară prin care să acopere o parte importantă din nevoile actuale ale ministerelor. Totuşi, Nazare a precizat că banii publici sunt gestionaţi cu prudenţă, iar perioada în care fiecare minister primea „sume mari” la rectificare s-a încheiat. „Visteria statului nu este goală, dar cheltuim cu multă chibzuinţă. Nu mai avem acelaşi spaţiu de manevră ca în trecut. Resursele sunt alocate cu prioritate pentru proiecte esenţiale, acolo unde impactul este major”, a declarat ministrul.

Investiţiile, protejate de tăieri

În pofida presiunilor bugetare, oficialul a dat asigurări că nivelul investiţiilor publice nu este afectat. Potrivit acestuia, suma destinată investiţiilor rămâne la 150 de miliarde de lei, chiar şi în contextul ajustărilor fiscale. „Investiţiile sunt cheia relansării economice şi nu pot fi sacrificate. Din contră, sunt protejate”, a subliniat Nazare.

O decizie criticată, dar necesară

Majorarea TVA este, în mod tradiţional, una dintre cele mai sensibile măsuri fiscale, cu impact direct asupra preţurilor şi consumului populaţiei. Deşi decizia a stârnit nemulţumiri, ministrul insistă că alternativa ar fi fost mult mai dureroasă pentru economie şi pentru cetăţeni. „A fost o măsură nepopulară, dar a reprezentat un scut împotriva unor efecte economice grave. Fără ea, astăzi am fi vorbit despre pierderea ratingului, despre o criză valutară şi despre o dublare a efortului fiscal”, a conchis Alexandru Nazare.

Creşterea TVA cu două puncte a fost o decizie dificilă, dar una care a salvat România de o destabilizare financiară profundă, susţin autorităţile. Guvernul mizează pe faptul că acest sacrificiu temporar va consolida credibilitatea ţării şi va menţine deschise porţile investiţiilor externe, esenţiale pentru finanţarea economiei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. adica platim noi ce ati furat voi!

    nu v-ar fi rusine! huuo! 

    In ce priveste TVA ul ,asa cum stim toti aceste 2 % crestere se aplica numai diferentei dintre TVA colectat si TVA decontat ,deci nu e mare lucru in sine . Dar cu ocazia asta au iesit la iveala fraudele imense din colectarea TVA ! Ca sute de firme ( multe din ele subventionate de stat sau cadorisite cu granturi europene ,subventii sau garantii nu plateau datoriile la fisc ! Si se pare ca personal Anaf de conducere aloca cu de la sine putere si fara probleme accepturi de esalonare ,scutire de datorii sau (groaznic) rambursari de TVA false care gaureau trezoreria statului ! Acolo e problema cea mare ,poate trebuie intarita legislatia ,poate Antifrauda trebuie intarita prin lege etc

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0889
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5096
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8416
Gram de aur (XAU)Gram de aur606.5699

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb