Ministrul Ioan Rus cheamă la discuţii sindicaliştii şi conducerea Tarom

V.B.
Companii #Aeronautică / 15 septembrie 2014

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a convocat pentru mâine, la sediul ministerului, conducerea Tarom şi sindicatele din firmă, pentru deblocarea situaţiei ce a dus la întârzierea sau anularea mai multor zboruri ale companiei, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Ioan Rus "a luat această decizie ca urmare a situaţiei neplăcute în care au fost puşi pasagerii Tarom şi a insistat asupra faptului că angajamentele asumate faţă de călători trebuie respectate", se mai arată în comunicat.

Totodată, ministrul "îşi exprimă încă o dată convingerea că deblocarea acestei situaţii poate avea loc doar într-un cadru instituţional adecvat şi se declară dispus să susţină soluţiile eficiente găsite de cele două părţi în urma discuţiilor", conchide documentul citat.

Şapte curse Tarom (dintre care două externe) sunt anulate, iar alte două au întârzieri, din cauza protestelor unor piloţi şi copiloţi, a anunţat compania aeriană, care precizează că "depune toate eforturile pentru desfăşurarea normală a zborurilor".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb