Miscellanea

29 mai 2018
"Vaccinurile antirujeolic şi antihepatitic vor fi distribuite"

SORINA PINTEA:"Vaccinurile antirujeolic şi antihepatitic vor fi distribuite"

M.D.Miscellanea / 29 mai 2018

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, astăzi, că vaccinul antihepatitic a fost testat în România, iar din această săptămână, va fi distrbuit către Direcţiile de Sănătate Publică. Referitor la stocul de vacin antirujeolic, aceasta a afirmat că dispunem de 7.000 - 8.000 de doze, urmând ca şi acesta să fie distribuit de săptămâna aceasta în ţară. Pintea a mai afirmat însă că stocurile la nivel naţional pentru cele două vaccinuri sunt insuficiente.

Construcţiile, în creştere până în iulie

Construcţiile, în creştere până în iulie

M.D.Miscellanea / 29 mai 2018

Managerii din ţara noastră se aşteaptă la o creştere a volumului producţiei în sectorul construcţiilor până în luna iulie, conform datelor publicate azi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Avansul activităţii în construcţii vizează şi o creştere moderată a numărului de salariaţi.

Noul regulament GDPR, ameninţare sau stimulent ?

COINTELEGRAPH.COM:Noul regulament GDPR, ameninţare sau stimulent ?

Vlad DobreaMiscellanea / 28 mai 2018

Regulamentul general privind protecţia datelor (GDPR) este un cadru juridic amplu al Uniunii Europene (UE) pentru confidenţialitatea datelor cu caracter personal, acesta a intrat în vigoare la 25 mai, iar Asociaţia Internaţională a Profesioniştilor în Protecţia Datelor (IAPP) prognozează că vor fi create cel puţin 75.000 de locuri de muncă pentru controlarea confidenţialităţii şi că, companiile Fortune Global 500 vor cheltui aproape 8 miliarde de dolari pentru a se asigura că sunt compatibile cu GDPR.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Fiul directorului Lukoil, în topul Forbes

Fiul directorului Lukoil, în topul Forbes

A.M.Miscellanea / 26 mai 2018

Yusuf Alekperov, fiul lui Vagit Alekperov, directorul general şi cel mai mare acţionar de la grupul petrolier Lukoil, ocupă în continuare prima poziţie în topul celor mai bogaţi moştenitori din Rusia, potrivit revistei Forbes, informează Agerpres.

A amendat Telekom Mobile cu 1.000.000 de lei

ANCOM:A amendat Telekom Mobile cu 1.000.000 de lei

A.M.Miscellanea / 23 mai 2018

ANCOM a amendat cu peste un milion de lei Telekom Mobile, preşedintele autorităţii, Sorin Grindeanu, spunând că analiza documentelor transmise de către Telekom Mobile cu privire la incidentul de securitate care i-a afectat reţeaua în luna martie...

Comisia Europeană a transmis un avertisment României

Comisia Europeană a transmis un avertisment României

A.M.Miscellanea / 23 mai 2018

Comisia Europeană a transmis, astăzi, un avertisment României pentru că a deviat semnificativ de la traiectoria de ajustare către obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) din 2017 şi propune Consiliului să emită o decizie privind faptul că nu a...

7 români morţi într-un accident în Ungaria

7 români morţi într-un accident în Ungaria

M.D.Miscellanea / 22 mai 2018

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa după ce un microbuz înmatriculat în România s-a ciocnit violent cu un camion, pe un drum naţional din Ungaria. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat în această seară că a activat celula de criză şi a...

(sursa foto: Twitter)

CNAIR, investiţie în maşini de marcaj rutier

A.M.Miscellanea / 22 mai 2018

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat astăzi că a recepţionat şapte maşini de marcaj rutier, valoarea contractului fiind de 3,126 milioane lei, fără TVA, informează News.ro.

Va simplifica procedurile de achiziţii publice

GUVERNUL,Va simplifica procedurile de achiziţii publice

A.M.Miscellanea / 22 mai 2018

Guvernul va modifica în următoarele două săptămâni procedurile de achiziţii publice, pentru simplificarea acestora, având inclusiv acordul scris al Comisiei Europene, a declarat, astăzi, Bogdan Puşcaş, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru...

Ion Iliescu

Ion Iliescu, anchetă extinsă în dosarul Revoluţiei

A.M.Miscellanea / 22 mai 2018

Fostul preşedinte Ion Iliescu a ajuns astăzi la sediul Parchetului General, pentru acte procedurale În dosarul Revoluţiei. Iliescu a ajuns la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la ora 9 :10 şi a refuzat să răspundă...

Călin Popescu Tăriceanu

ICCJ:Este aşteptată sentinţa pentru Tăriceanu

A.M.Miscellanea / 22 mai 2018

Preşedintele Senatului îşi aşteapă astăzi sentinţa de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procesul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului a început în 14 martie la Înalta Curte de...

Vot final în cazul numirii şefului ANCOM

SENAT:Vot final în cazul numirii şefului ANCOM

A.M.Miscellanea / 22 mai 2018

Senatul ar putea vota astăzi, în calitate de Cameră decizională, OUG 33/2017 referitoare la ANCOM, ca urmare a analizării cererii de reexaminare a preşedintelui Iohannis, şi să menţină prevederea potrivit căreia şeful acestei instituţii este ales...

Mark Zuckerberg

MARK ZUCKERBERG,Audiat astăzi în Parlamentul European

A.M.Miscellanea / 22 mai 2018

Mark Zuckerberg va fi audiat astăzi în Parlamentul European, unde va răspunde întrebărilor privind sustragerea datelor a peste 87 de milioane de utilizatori de către Cambridge Analytica. Audierea cofondatorului Facebook va fi transmisă în direct,...

Flori de ie marchează Centenarul la Copenhaga

Flori de ie marchează Centenarul la Copenhaga

A.M.Miscellanea / 21 mai 2018

Pentru marcarea a 100 de ani de la Marea Unire, Ambasada României la Copenhaga a organizat, la 15 mai 2018, evenimentul de excepţie Flori de ie, dedicat costumului popular autentic şi iei tradiţionale româneşti, conform comunicatului remis...

Guvernul vrea să suspende contribuţiile la Pilonul II

Guvernul vrea să suspende contribuţiile la Pilonul II

A.M.Miscellanea / 21 mai 2018

Guvernul României vrea să suspende plata contribuţiilor pentru pensiile administrate privat Pilonul II în perioada 1 iulie -31 decembrie, potrivit unui proiect de lege publicat în programul legislativ al Guvernului României pentru acest an,...

Credite pentru tinerii fără loc de muncă

GUVERN:Credite pentru tinerii fără loc de muncă

A.M.Miscellanea / 21 mai 2018

Tinerii fără un loc de muncă ar putea accesa un credit de până în 40.000 de lei, cu dobânda subvenţionată de stat şi garantate în proporţie de 80% de Fondul de Garantare al statului, potrivit unui proiect de lege pentru instituirea schemei de...

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0683
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3688
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3875
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8777
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.0966

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo