Miscellanea

27 iulie 2021
Proteste în Europa, faţă de obligativitatea vaccinării şi permisul de sănătate

Proteste în Europa, faţă de obligativitatea vaccinării şi permisul de sănătate

V.R.Ziarul BURSA #Miscellanea / 27 iulie 2021

În mai multe ţări din Europa au avut loc proteste la finele săptămânii trecute, faţă de impunerea obligativităţii vaccinării personalului din anumite sectoare de activitate şi a certificatelor Covid-19 ("Green Pass", permis de sănătate).

Peste 160.000 de persoane au protestat sâmbătă, în mai multe oraşe din Franţa, pronunţându-se împotriva obligativităţii vaccinării şi a certificatelor necesare pentru participarea la evenimente culturale, pentru intrarea în restaurante, baruri, muzee, cinematografe. Acesta a fost al doilea week-end consecutiv în care manifestanţii au ieşit în stradă împotriva deciziilor luate de guvernul de la Paris. De menţionat că demonstraţiile au venit în contextul în care, potrivit unui sondaj recent, 76%, dintre farncezi sunt de acord cu decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a face vaccinarea obligatorie pentru angajaţii din domeniul sanitar şi pentru alte sectoare de importanţă, cu sancţiuni pentru cei care refuză. Jandarmii francezi au folosit gaze lacrimogene, sâmbătă, după ce protestatarii s-au confruntat cu forţele de ordine, în centrul Parisului.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Democracy International, la Bucureşti

Democracy International, la Bucureşti

S.B.Miscellanea / 27 iulie 2021

În contextul Conferinţei privind viitorul Europei, Asociaţia Pro Democraţia, împreună cu Democracy International din Germania, au organizat sâmbătă, 24 iulie, la Bucureşti, evenimentul "Remember Tour"

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3345
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8926
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.4241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo