Miting de protest al tipografilor de la CORESI

Ziarul BURSA #Companii / 8 ianuarie 2004

Un miting de protest al tipografilor orădeni şi clujeni, aparţinînd de Compania Naţională a Imprimeriilor CORESI SA România, va avea loc la data de 14 ianuarie, la Cluj Napoca. După aceea se va desfăşura Consiliul Naţional al Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România, în cadrul căruia se va propune schimbarea liderului de la "CORESI", care nu ar mai reprezenta interesele sindicaliştilor.

Tipografii "Imprimeriei de Vest - Oradea" vor protesta cu privire la strategia de privatizare a tipografiei orădene, apar-ţinînd de Compania Naţională a Impremeriilor CORESI SA România. Liderul celor 100 de sindicalişti din întreprinderea orădeană, Bordandi Ladislau, a declarat că nu atît ideea de privatizare îi deranjează, cît forma acesteia, şi anume faptul că hotărîrea de vînzare a întreprinderii a fost luată de conducerea companiei fără consultarea şi informarea, în prealabil a tipografilor orădenilor, în Monitorul Oficial fiind publicată doar intenţia de privatizare, fără strategia de vînzare.

Deşi sindicatul din Oradea a depus o cerere prin care se cer informaţii privind modul de aplicare a OUG 692, nu s-a primit nici un răspuns din partea conducerii, ceea ce accentuează starea de nemulţumire şi îngrijorare a celor 123 de angajaţi, care au aflat de soarta imprimeriei - soră din Bacău, privatizată înainte de sărbători fără a respecta mai multe măsuri de protecţie socială.

Din surse neoficiale, citate de Rompres, teama tipografilor se bazează pe zvonul că preţul obţinut din vînzarea imprimeriei din Oradea, ca şi din cele din Bacău şi Cluj, vor fi direcţionate către dezvoltarea Imprimeriei CORESI din Bucureşti. Preţul estimat al tipografiei este de 150 de miliarde lei, unitatea realizînd un profit anual de 2-3 miliarde lei, fiind foarte căutată şi apreciată în tipărirea de carte chiar de edituri din Capitală. Investiţiile făcute în 2003 au fost de 1,5 miliarde lei, urmînd ca anul acesta valoarea acestora să crească la 2 miliarde lei. Dacă în anul 1989 în tipografie lucrau 880 de angajaţi, astăzi, datorită modernizării condiţiilor de lucru, activitatea este susţinută de 123 de angajaţi.

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9030
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4936
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5798
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.6082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro