MOL România a investit circa 2,5 mil euro într-o benzinărie nouă şi un depozit de carburant, în Bihor

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 24 februarie 2009

MOL România a investit circa 2,5 milioane euro în două proiecte în judeţul Bihor: o nouă benzinărie inaugurată la Borş şi dotarea depozitului de carburant în Tileagd cu un sistem computerizat de încărcare a autocisternelor (COTAS), potrivit unui comunicat transmis azi de companie.

"Investiţiile recent inaugurate la Borş şi Tileagd demonstrează o dată în plus că ne-am asumat un angajament pe termen lung pe piaţa din România şi că activitatea noastră este durabilă şi eficientă. Noua benzinărie va reprezenta un sprijin real atât pentru companiile de transport şi flotele auto, cât şi pentru clienţii individuali, care au o ultimă alternativă de alimentare cu carburant de calitate înainte de trecerea frontierei. Mai mult, am hotărât să îmbunătăţim performanţele procesului tehnologic specific depozitului nostru de carburant de la Tileagd prin instalarea unui sistem de automatizare de ultimă generaţie, ceea ce va conduce la dublarea rulajului de carburant prin depozit", a declarat directorul general al MOL România, Zsolt Szalay.

Sistemul inaugurat la Tileagd permite identificarea autocisternelor prin intermediul unui modul special de securitate, comunicarea standardizată între celelalte sisteme similare din cadrul Grupului MOL şi scurtarea semnificativă a timpului de încărcare a unei autocisterne de la o oră la 20 de minute.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb