Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

MUGUR ISĂRESCU:"Creditarea a depăşit creşterea economică"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

"Creditarea a depăşit creşterea economică"

Guvernatorul BNR: "Sistemul bancar românesc a trecut din poziţia de creditor în cea de debitor" 

Ţara noastră a asistat la o cădere a intermedierii financiare, dar se pare că s-a produs punctul de cotitură, creditarea depăşind creşterea economică, a spus, ieri, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) Mugur Isăres­cu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Şeful BNR a precizat, citat de Agerpres: "După datele pe care le avem, sis­temul bancar românesc a trecut din poziţia de creditor în cea de debitor. Să vedem în ce măsură se confirmă. Sunt mai mulţi factori care au contribuit la acest lucru. Noi i-am prezentat în trecut, în repetate rânduri. Nu este niciun mister cu evoluţia lichidităţii. Este vorba şi de evoluţia ciclică, lunară, a acestei lichidităţi în funcţie de absorb­ţia şi introducerea de lichidităţi în piaţă de către Ministerul de Finanţe. Nu vreau să vă mai repet procesul. Este lunar. În perioada când se plătesc taxe şi impozite dispar lichidităţile din piaţă, când Ministerul de Finanţe plăteşte pensii şi salarii se introduc lichidităţi în piaţă şi acestea sunt evoluţii ciclice. Apoi e vorba de faptul că o parte din lichidităţi au fost folosite de bănci în procesul de creditare, aţi observat - noi am asistat la o cădere a intermedierii financiare, dar se pare că s-a produs punctul de cotitură (...), pentru că avem evoluţia creditării care depăşeşte creşterea economică. Bate spre 7%, creşterea economică probabil că se va situa în jur de 4% anul acesta".

Guvernatorul a explicat că o parte din lichidităţile băncilor încep să fie folosite în procesul de creditare, ceea ce este un lucru foarte bun. De asemenea, Isărescu a afirmat că s-ar putea să vedem că, treptat, creditul devine un motor al creşterii economice, pe măsură ce stimulii fiscali îşi diminuează din forţă.

Acesta a mai spus că, în acest moment, piaţa se află în echilibru - nici în exces şi nici în deficit -, după ce a avut un relativ exces, luna trecută.

BNR se aşteaptă la o inflaţie lunară negativă, în iulie

Banca Naţională a României se aşteaptă la o inflaţie lunară negativă în luna iulie, a spus, ieri, Mugur Isărescu, precizând că inflaţia lunară stagnează de luni bune, în România: "Se pare că în luna iulie, după datele noastre preliminare, vom avea chiar o inflaţie negativă şi scădere de preţuri. De fapt, acest lucru s-a întrevăzut, să spunem aşa, încă din luna iunie, când am avut o creştere lunară a inflaţiei foarte scăzută, aproape de zero. Aud lumea tot repetând că rata inflaţiei anuale e 5% - cea mai mare din Europa. Probabil că aceasta a creat o altă percepţie. Şi e adevărată. Dar, după cum ştiţi, noi prezentăm inflaţia cu multiplele ei faţete. Deci inflaţia lunară stagnează de câteva luni bune în România. Cea lunară. Dacă ea a mai crescut, a mai crescut pentru că anul trecut a fost relativ mai scăzută. Deci e şi o chestiune de percepţie".

Rata anuală a inflaţiei şi-a stopat creşterea în luna iunie, rămânând la nivelul de 5,4%, deasupra intervalului de variaţie al ţintei de inflaţie, a arătat, ieri, BNR, afirmând: "Stagnarea a avut loc în condiţiile în care accelerarea creşterii în termeni anuali a preţului combustibililor şi a preţurilor legumelor şi fructelor a fost compensată ca impact de scăderea dinamicii preţului produselor din tutun şi încetinirea uşoară a inflaţiei de bază".

În şedinţa de ieri, Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei pe luna august. Noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva scăderii ratei anuale a inflaţiei în trimestrul al treilea, în condiţiile menţinerii ei deasupra intervalului ţintei, urmată de coborâ­rea mai pronunţată, în ultimele luni ale anului curent, spre limita superioară a intervalului-ţintă de 1,5-3,5%.

Conform specialiştilor BNR, "incertitudinile şi ris­curile asociate perspectivei inflaţiei au ca principale surse evoluţia preţurilor administrate (gaze şi energie electrică), a preţurilor volatile ale produselor alimentare şi ale unor produse alimentare procesate, precum şi condiţiile de pe piaţa muncii şi conduita politicii fiscale". Relevante sunt, de asemenea, evoluţiile viitoare ale preţului internaţional al petrolului, ritmul creşterii economice şi dinamica inflaţiei în zona euro şi în UE şi, implicit, conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune, mai arată sursa citată.

În acest context, Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an şi a decis menţinerea la 1,5% a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit şi la 3,5% a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard). BNR a păstrat nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Guvernatorul Isărescu a spus că nu poate afirma că nu vor mai exista creşteri ale dobânzii de politică monetară, iar printre motive a menţionat faptul că nu se ştie care va fi situaţia în Europa: "Eu nu pot să spun în prezent, nu am nicio abilitare de la Consiliul de Adminis­traţie să spun că am câştigat războiul. O bătălie s-a câştigat, în sensul că e clar că inflaţia vine în jos. Mai mult de atât nu vă pot spune. Nu mă întrebaţi. Sunt şanse ca într-adevăr să nu mai crească prea mult. Nu pot să vă spun că nu mai cresc dobânzile. Nu suntem în situaţia în care spunem că nu vom mai majora rata dobânzii. Şi să vă spun din ce cauză, ca să nu fac un mister mare din asta. Nu ştim ce se întâmplă în Europa. Nu ştim ce înseamnă cuvântul normalizare. Acolo, inflaţia în Zona Euro e aproape 2% şi dobânzile sunt zero. Deci au dobânzi real negative, de -1,5%. Dacă noi ajungem cu inflaţia spre 3,5% şi dobânda, să zicem, rămâne la 2,5%, vom avea şi noi dobânzi real negative calculate în felul acesta. Dar nu ştim cum vor fi dobânzile în piaţă. S-ar putea ca prin controlul lichidităţilor să avem dobânzi în piaţă de 3,5%. Inflaţie de 3,5% şi dobânzi de 3,5%. Este şi aceasta o imponderabilă".

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Cred ca limba guvernatorului este din lemn; adica una de toaca. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Este mana'n mana cu Klem,limba de lemn. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS