• Investiţiile anunţate depăşesc zece miliarde de euro
Ţara noastra va avea, în anul 2020, capacităţi duble de producţie a energiei, a declarat, ieri, Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor. Astfel, investiţiile totale în noile unităţi vor depăşi zece miliarde de euro. Domnia sa a precizat: "Cu noile unităţi anunţate de companiile private şi cele de stat, vom ajunge la o producţie de circa 100 TW în 2020, faţă de nivelul actual de 55 TW. Ziua de astăzi (n.r. ieri) este istorică, întrucât am semnat acordurile cu investitorii privaţi pentru Unităţile 3 şi 4 Cernavodă de 720 MW fiecare şi pentru centrala de la Galaţi de circa 400 MW. În vară am mai semnat un acord şi pentru CET Brăila, unde va fi o centrală de 800 MW. Iar săptămâna viitoare vom semna acordul şi pentru centrala Borzeşti. Iată, deci, că sunt investiţii de câteva miliarde de euro, care vor fi derulate în următorii 3-5 ani".
Domnul Vosganian consideră că evenimentul de ieri este un semnal pozitiv pentru economia românească, dat de reputaţi investitori străini, care angajează sume importante în sistemul nostru energetic.
Dobrogea va avea cel mai mare parc eolian de peste 600 MW, autorităţile mai vor să construiască şi hidrocentrala de reglaj de la Tarniţa, iar pentru bazinul Olteniei sunt investitori interesaţi să construiască unităţi performante pe cărbune în parteneriat cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.
Potrivit consducerii Termoelectrica, va fi creată o companie mixtă şi pentru construirea unei centrale la Doiceşti. Prima licitaţie a fost anulată din cauza faptului că participanţii au renunţat la proiect. Acum procedura va fi reluată cu alte două companii. Astfel, Termoelectrica se va transforma din oaia neagră a sistemului energetic într-un acţionar puternic al unor centrale noi, nepoluante şi cu tehnologie ultramodernă.
































































