Necesarul de fonduri al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pe anul 2010 se ridică la valoarea de 17,379 miliarde lei, în creştere cu 88% faţă de resursele asigurate pe anul 2009 prin bugetul de venituri şi cheltuieli, a comunicat azi MTI, potrivit NewsIn.
Potrivit Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), valoarea de 17,379 miliarde lei se solicită astfel: 13,071 miliarde lei de la bugetul de stat, 1,952 miliarde lei din credite externe, 1,420 miliarde lei din intrări de fonduri nerambursabile şi 935 milioane lei din venituri proprii.
Ministerul precizează că în 2010, necesarul de fonduri pentru finanţarea activităţilor de întreţinere curentă şi periodică a drumurilor naţionale este de 2,254 miliarde lei, din care buget de stat 1,260 miliarde lei, venituri proprii 935 milioane lei şi intrări de credite externe 59 milioane lei.