Nevasta preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate este GARANŢIA de integritate a preşedintelui ASF, Nicu Marcu.

Radu Soviani
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 martie 2023

Şeful ANI Florinel Moise îi scoate petele şefulului ASF Nicuşor Marcu

Şeful ANI Florinel Moise îi scoate petele şefulului ASF Nicuşor Marcu

Radu Soviani

A fost nevoie de numai două zile, de miercuri până vineri, pentru ca reglementatorul american să închidă foarte respectata bancă Silicon Valley Bank (SVB), o instituţie cu istorie de 40 de ani. Motivul? Miercuri, 8 Martie 2023, SVB a anunţat că are nevoie să atragă capital de 2,25 miliarde de dolari de la acţionari/împrumutători, pentru a redeveni solvabilă. În mai puţin de 48 de ore, banca a fost închisă.

În contrast, de la momentul februarie 2021, când Nicu Marcu şi ASF au ştiut că City Insurance a falsificat un extras de cont de 50 de milioane de euro pentru a pretinde că este solvabilă (şi a nu aduce capital), Nicu Marcu şi ASF au mai lăsat City Insurance încă aproximativ opt luni să emită poliţe pe piaţa RCA, majorând frauda de la City cu aproximativ un miliard de lei şi devenind astfel complici. O societate nesolvabilă, delapidată de proprii acţionari, cu ştiinţa lui Nicu Marcu şi favorizarea începând cu martie 2017 a funcţionarilor ASF, a fost lăsată să emită în continuare RCA şi poliţe de garanţii, fraudând asiguraţii şi în cele din urmă bugetul.

În cazul Euroins, datele publice arată că, încă din 31 martie 2021, ASF ştia că Euroins nu raportează toate litigiile şi, prin urmare, nu aduce capital pentru rezervele de daună, nerespectând indicatorii de solvabilitate fără de care o societate de asigurări nu poate funcţiona.

Nicu Marcu, preşedinte al ASF numit politic şi fără să respecte criteriile de experienţă prevăzute de lege pentru a fi preşedinte ASF (el pretinzând în locul criteriilor legale că "a fost profesor" - despre cum a fost el profesor detalii AICI -, dar şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi, numit politic) conduce ASF din iunie 2020.

Sub mandatul lui, piaţa de asigurări RCA din România a devenit nefuncţională, sălbatică, cu preţuri duble şi chiar triple în ceea ce priveşte asigurările RCA. Societăţile care emiteau 80% din poliţele RCA (City Insurance, Euroins) fie au intrat în faliment (City Insurance), fie sunt anunţate, din postura de ,,cioclu'' de către Marcel Ciolacu, spre exemplu AICI, arătând că Parlamentul este inert şi chiar complice în a proteja populaţia (care i-a ales), dar şi companiile din România, faţă de incompetenţa/complicitatea unor funcţionari de rang înalt din ASF. În loc să îi audieze, Preşedintele Camerei Deputaţilor le acordă ,,audienţă''. Ca şi când Parlamentul ar fi subordonat ASF, şi nu invers.

Sunt însă şi alte instituţii ale statului care au atribuţii legate de verificarea respectării legii de către aceiaşi funcţionari de rang înalt. Spre exemplu, Agenţia Naţională de Integritate (ANI), condusă de Florin Ionel Moise, care din iunie 2021, de când a devenit preşedinte, garantează pentru integritatea mai vechii cunoştinţe, Nicu Marcu. E drept că Nicu şi Moise sunt vechi cunoştinţe pentru că, în perioada 2007-2011, Marcu frauda TVA de la Poşta Română având şi poziţia de preşedinte al Consiliului Naţional de Integritate (detalii AICI), iar Moise se ocupa de corespondenţa preşedintelui ANI şi sorta scrisorile venite la preşedintele ANI (detalii AICI). Acum Moise este preşedinte ANI, calitate în care instituţia condusă de el trebuie să verifice integritatea lui Nicu Marcu, preşedinte ASF.

Ziarul BURSA a publicat în 2022 două articole care arată neregulile în declaraţia de avere a celui responsabil de falimentul City Insurance şi de majorarea fraudei (Nicu Marcu), dar şi cele din declaraţia de interese.

Primul articol, cel din 4 februarie 2022 (AICI), arată indiciile privind o tranzacţie simulată de vânzarea singurei case deţinute de Nicu Marcu către fiica sa. Indiciile tranzacţiei simulate sunt legate de preţul derizoriu (declarat) şi neverificat în privinţa realităţii de ANI, respectiv declararea vânzării la numai 50.000 de euro a unui case în Craiova pentru care Marcu a plătit 150.000 de euro, iar la momentul vânzării, potrivit ofertelor din piaţă, valora cel puţin 350.000 de euro.

Cei 50.000 de euro pe care Marcu i-ar fi obţinut din vânzarea către fiica sa nu se regăsesc în în conturile din declaraţia de avere, un nou indiciu pentru un contract simulat, iar în declaraţia de avere de pe site-ul ASF Nicu Marcu a secretizat şi numele cumpărătorului (ca să nu ştim că a vândut la un preţ de evaziune către propria fiică) .

Este acelaşi an în care din Nicu Marcu a fost înşurubat preşedinte ASF şi în care a declarat cheltuieli de 200.000 de euro, fără să se regăsească în investiţii declarate. Banii pur şi simplu s-au topit, fiind un exemplu de educaţie financiară chiar al preşedintelui ASF. Nuba?

Acesta este un alt motiv pentru care ANI ar fi trebuit să verifice realitatea sumelor din declaraţia de avere: a încasat 50.000 de euro Nicu Marcu de la fiica sa? Avea fiica sa 50.000 de euro din surse legale pentru a plăti? Contractul de vânzare cumpărare a fost real sau a fost simulat? Pe ce a cheltuit cel care îndeplinea o funcţie publică şi înainte de a deveni preşedinte ASF 200.000 de euro? A declarat suma, posibil neîncasată (întrucât nu se regăseşte în conturi), pentru a justifica alte cheltuieli?

Pe scurt, ANI are obligaţia să verifice fluxul de bani din conturile funcţionarului ASF, Nicu Marcu. Este greu de crezut că un fost vicepreşedinte al Curţii de Conturi ar fi cheltuit fără acte 200.000 de euro. Iar dacă are acte, să le fi arătat vechiului colaborator de la Agenţia Naţională de Integritate, absolvent ca şi Marcu al "Institutului Diplomatic Român" şi ajuns preşedinte al ANI.

Al doilea articol publicat de BURSA a fost în 8 februarie 2022, AICI. Am arătat mai multe nereguli în privinţa obţinerii a două case de la RAPPS de către Nicu Marcu - prima când fusese numit politic la Curtea de Conturi şi a doua, din cartierul Primăverii, în care s-a mutat când a devenit preşedinte ASF.

Am arătat în urmă cu un an că în privinţa celei de-a doua case dubiile nelegalităţii obţinerii sunt înlăturate de faptul că preşedintele ASF nu se află printre demnitariiprevăzuţi de lege pentru lua casă de la RAPPS. OUG 93/2012 nu îl asimilează pe preşedintele ASF cu un secretar de stat. Nici nu ar putea - conform legii, ASF este o autoritate administrativă autonomă şi independentă, iar secretarii de stat vin şi pleacă politic.

Pe de o parte intervine nelegalitatea acordării casei de la RAPPS lui Nicu Marcu, aici având atribuţii Parchetul şi Secretariatul General al Guvernului.

Însă ascunderea în declaraţia de avere şi în cea de interese a casei de la RAPPS şi contravaloarea veniturilor în natură obţinute prin acordarea acestei case (care ar trebui impozitate) este de competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate (nedeclararea) şi a ANAF (sustragerea de la plata impozitelor, la fel cum s-a sustras Nicu Marcu de la plata "la valoare" a taxelor prin presupusul contract de vânzare subevaluată a casei din Craiova către fiica sa.

Declaraţia de avere obligă pe cel care completează, fiind act public, să completeze exact şi complet datele, sub sancţiunea penală a falsului în declaraţii.

În declaraţia de avere există chiar rubrică distinctă de avantaje primite gratuit sau subvenţionate de la regii autonome, cum este şi RAPPS, rubrică la care ar fi trebuit trecută casa/casele din Primăverii de la RAPPS. Nici în 2020, nici în 2021, nici în 2022 Marcu nu a declarat casa de la RAPPS şi avantajele în natură obţinute astfel.

Nevasta preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate este GARANŢIA de integritate a preşedintelui ASF, Nicu Marcu.

Conform legii, aşa cum, spre exemplu, o declara Traian Băsescu în 2020, când candida la Primăria Bucureştiului, avantajele de venit sunt trecute în declaraţia de avere.

Spre deosebire însă de Băsescu, Marcu Nicu, care este şi absolvent de drept (prima facultate economică a absolvit-o la 29 de ani, după o primă exmatriculare şi apoi dreptul) şi, prin urmare, având studii juridice, are reprezentarea infracţiunii falsului în declaraţii.

Nevasta preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate este GARANŢIA de integritate a preşedintelui ASF, Nicu Marcu.

Aşadar, după articolul meu din BURSA publicat în 8 februarie 2022, Agenţia Naţională de Integritate ar fi trebuit să se autosesizeze. O fi văzut articolul? Nu l-o fi văzut?

Am verificat la ANI, la un an de la publicarea articolului, dacă ANI s-a autosesizat, trimiţând solicitarea inclusiv pe adresa de email a preşedintelui ANI, Ionel Moise.

Nevasta preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate este GARANŢIA de integritate a preşedintelui ASF, Nicu Marcu.

Răspunsul lui Florin Ionel Moise este de natură să ofere fără niciun fel de dubiu faptul că Nicu Marcu de la ASF prezintă alte garanţii de integritate decât cele pe care ANI este obligată să le verifice.

Respectiv, din răspuns, nu rezultă că ANI a făcut vreo verificare, deşi în spaţiul public am arătat motivele de autosesizare încă din urmă cu 12 luni.

Nevasta preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate este GARANŢIA de integritate a preşedintelui ASF, Nicu Marcu.

Agenţia Naţională de Integritate, prin Florin Ionel Moise, susţine că ,,nu a reţinut'' diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate. Dar nu afirmă că a verificat, aşa cum am întrebat. Normal că dacă nu verifici, nu reţii.

În privinţa falsului în declaraţii (infracţiune, pentru care ANI este obligată să sesizeze Parchetul), prin nedeclararea casei de la RAPPS de către Marcu, rezultă fără dubiu din răspuns că ANI nu a verificat.

În schimb, din realitatea factuală, rezultă că Nicu Marcu prezintă în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate şi a Preşedintelui său cele mai puternice garanţii de integritate.

Sub mandatul lui Nicu Marcu, ASF a angajat-o (şi) pe soţia preşedintelui ANI, Mirabela Moise, la Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca şi consilier. Prin urmare, dacă Marcu nu ar fi fost integru, este clar că Moise nu ar fi fost de acord cu angajarea soţiei la un tip neintegru.

Ştirea despre angajarea Mirabelei Moise în instituţia condusă de Nicu Marcu a fost dezvăluită în exclusivitate tot de ziarul BURSA, în data de 2 septembrie 2021, AICI.

Evenimentul angajării s-a produs la puţin timp după ce tot Ziarul BURSA arăta, în 24 August 2021 (AICI) şi în 25 august 2021, spre exemplu cum Nicu Marcu, împreună cu ANI, au secretizat salariile pilelor şi sinecuriştilor din ASF - printre ei ginerele lui Paul Stănescu, promovat de Marcu, ginere care a avut nevoie de o majorare de salariu (după susţinerea lui Marcu în calitate de Preşedinte ASF de către Paul Stănescu), majorare pe care a şi obţinut-o de la Nicu Marcu, prin promovare.

Căutând pe site-ul ASF la categoria foşti şi actuali angajaţi nu o găseşti pe Mirabela Moise. Prin urmare, nu regăseşti nici declaraţia ei de avere, ca să se confirme ştirea angajării, deşi ziarul BURSA are surse foarte credibile.

Căutând şi pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, nu o găseşti pe Mirabela Moise nici acolo, cu declaraţie de avere în 30 de zile de la data angajării în ASF.

În documentele pe care ANI şi ASF sunt obligate să le publice, Mirabela Moise nu există la ASF.

Nevasta preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate este GARANŢIA de integritate a preşedintelui ASF, Nicu Marcu.

În schimb, rezultă că la data de 11 iunie 2021 Mirabela era consilier în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, la data de 22 iunie 2021 devenise deja expert în cadrul ANAF, după care nu mai apare vreo declaraţie de încetare a activităţii în cadrul ANAF (obligatorie, conform legii, dacă şi-ar fi încetat activitatea). Şi cum rămâne cu angajarea la ASF, în Septembrie 2021?

Detaliile le aflăm din declaraţia de avere depusă în 8 iunie 2022 a celui care avea obligaţia să verifice integritatea lui Marcu - Florin Ionel Moise.

Nevasta preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate este GARANŢIA de integritate a preşedintelui ASF, Nicu Marcu.

Punând la un loc datele, rezultă că soţia Preşedintelui ANI, Mirabela Moise, a făcut un mic sejur la ANAF după plecarea de la ANI în iunie 2021, de aproximativ două luni, perioadă în care a ocupat o funcţie incertă în cadrul ANAF (expert cum apare pe site-ul ANI, sau consilier cum apare în declaraţia de avere a şefului ANI), după care doamna Mirabela Moise a aterizat la Nicu Marcu, ca garanţie de integritate, domnul Moise neîndeplinind obligaţia legală de a face public inclusiv salariul soţiei, aterizată la ASF, ca şi consilier.

Poate că este o coincidenţă faptul că, după ce am sesizat - în august 2021 - că aspectele legate de secretizarea (şi de ceea ce se secretizează) din declaraţiile de avere ale angajaţilor ASF ar trebui verificate de ANI, doar câteva zile mai târziu, soţia preşedintelui ANI a primit o ofertă de a aterizea la ASF, descoperind în nu mai puţin de trei luni că vocaţia domniei sale de consilier de integritate este inferioară celei de expert în fiscalitate ori de consilier la ANAF (ce o fi fost ea) şi care la rândul ei este inferioară celei de consilier la ASF, unde salariul de consilier ajunge la 4000 de euro/lună, dublu faţă de poziţia de la ANAF şi de patru ori mai mult decât poziţia de consilier la ANI.

Faptic însă rezultă şi altceva: în timp ce soţia preşedintelui ANI ajunge să câştige de aproape patru ori mai mult decât câştiga la vechiul loc de muncă (ANI) - aş preciza şi suma exactă dar preşedintele ANI nu declară veniturile soţiei de la ASF în propria declaraţie de avere (deşi este obligat de lege) -, Agenţia Naţională de Integritate consideră că nu există o garanţie mai mare decât chiar soţia Preşedintelui ANI aterizată la ASF, în ceea ce priveşte integritatea lui Nicu Marcu. Ce City Insurance? Ce Euroins? Ar lucra nevasta preşedintelui ANI la ASF dacă Nicu Marcu nu ar fi integru?

Angajarea soţiei preşedintelui ANI, care în trei luni şi-a găsit vocaţia reală pe salariu cvadruplu la ASF, în timp ce preşedintele ANI nu verifică integritatea lui Nicu Marcu mă face să afirm răspicat:

Dragi dregători ai statului! Nicu Marcu este ultimul bastion de integritate unde să vă lăsaţi nevestele! Lăsarea nevestelor acolo este garantată sută la sută de către Agenţia Naţională de Integritate.

Poate că investitorii ar trebui să se gândească în continuare după cea mai mare fraudă din asigurări (City Insurance) la care Nicu Marcu, prin lipsă de supraveghere reală, a fost complice, acolo unde ANI nici nu cutează: falsul în declaraţii, abuzul în serviciu, acţiuni şi inacţiuni în interes propriu sunt indicii privind calitatea supraveghetorului? Poate.

Dar, în privinţa nevestelor, dormiţi liniştiţi! La ASF se lucrează până în noapte târziu pentru supravegherea pieţei asigurărilor, a celei de capital, şi a pensiilor private. Fiţi fără grijă! ASF lucrează cu neveste, fraţi, copii de dregători, fix pentru voi!

Triplarea preţului RCA este făcută fix pentru asiguraţi şi nu pentru neveste care îşi redescoperă cariera peste noapte, în timp ce soţii lor veghează la integritatea amicilor de lungă sau scurtă durată, care le angajează. Până la urmă, acest lucru nu poate fi contestat: nevasta preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate, la ASF, este garanţia supremă de integritate a preşedintelui ASF, Nicu Marcu, dincolo de acţiunile şi inacţiunile preşedintelui ANI.

Opinia Cititorului ( 26 )

  1. Imi place din ce in ce mai mult Soviani. L-am citit si dupa falimentul City si era cam singurul care scris despre urmarile falimentului si scumpirile RCA. L-am citit si pe subiectul Euroins. Intangibilul Marcu (oricate falimente ar pastori, nu i se cere socoteala, nu este anchetat) se blindeaza nu cu texte de lege, nu cu specialisti in supravegherea asigurarilor ci se blindeaza cu neveste, copii, amante si alte pitipoance politice pe care le angajeaza pe banii institutiei, adica pe banii nostri. Dormiti linistiti ASF vegheaza. Parlamentul Romaniei si dl Ciuca vegheaza ca ASF sa vegheze cum vrea ea, cat vrea ea si numai daca vrea. Sic!

    Marcuuu !!!! Demiiisiiaaaa! Lasa-ne, lasa-ne!

    1. Nu demisia, ci PUSCARIA!

      In politica sunt multi altii ca el care zburda liberi si toaca banii storsi de la noi de clasa politica prin taxe si suprataxe. Noi nu putem produce atat de mult cat pot ei fura si risipi. 

      Iohannis, Ciuca si Ciolacu sa stopeze intai furturile si risipa, sa faca curatenie in partidele lor prin inlocuirea "Romaniei needucate" de acolo, plina de hoti si de specialistii cu diplome false (Basescu avea vreo 15000, Udrea, Videanu si Olteanu), cu "Romania educata", onesta si cu diplome autentice si abia apoi sa aiba pretentia la banii nostri din taxe si impozite sila bacsisurile chelnerilor. 

      De-aia nu avea Romania bani pentru investitii, pentru ca nu cotizau chelnerii si nu pentru ca alde Marcu (e plin sistemul bugetar de Marcu si sotii de Marcu) au venituri uriase, pregatire inexistenta, diplome dubioase si integritate zero. La fel in cazul primariilor, unde multe dintre ele sunt capusate de mii de Marcu. 

      Romania educata nu se poate dezvolta din cauza Romaniei needucate care o capuseaza continuu de mai bine de 30 de ani!

      Afara cu toti Marcu din politica! 

      Nu pot sa spun decat atat, la comentariul tau: este perfect adevarat. O radiografie scurta si dureros de adevarata.

      Ia un covrig si taci, ofticatule

    Si ce daca. Caracatita politica a pus mina pe tot, la toate nivelurile, deci poti avea tu oricute argumente si dovezi, nu se va intimpla nimic.

    Nu e caracatita politica.E normalitatea construita in ROMANIA ANILOR DE DEMOCRATIE.OBSERVATI CA DIN ZONA POLITICA NU SE SESIZEAZA NICI O PERSOANA , NICI UN PARTID CAT DE VEHEMENTI LUPTATORI PENTRU LEGALITATE SE DECLARA EI

    1. Democratia nu are nicio vina sarmana ca a fost acaparata de fostii comunisti, urmasii lor si cumetrii lor. Democratia este buna, dar acum e prizoniera hotilor si a prostilor cu diplome emise pe banda rulanta de fabricile de diplome numite pompos facultati.

      E plina tara de facultati care iti dau examenele si diplomele fara sa treci pe acolo!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! 

      Avem facultati peste facultati, diplome peste diplome, doctorate peste doctorate, sporuri peste sporuri, parlamentari fara numar (cu mult peste cei 300 doriti si votati de popor la referendum), autoritati, agentii, inspectorate si alte "pensioane" pentru copiii, sotiile si amantele sutelor de Marcu, dar nu avem drumuri, spitale, infrastructura si corectitudine in institutiile de stat. Nici macar dezvoltare autentica nu avem, pentru ca actuala formula de dezvoltare se bazeaza pe un consum alimentat cu credite luate de stat, platite de noi toti si dirijate preponderent doar catre unii (de exemplu catre aia din primarii care se plang ca nu le ajung banii sa isi achite creditele, de parca ar trebui ca populatia sa le suporte creditele din banii ei, deveniti publici prin taxe si impozite, dar asta este mentalitatea formata in randul si in testele lor de-a lungul anilor, cum ca noi, poporul, trebuie sa le suportam prostia, nesimtirea si lafaiala).

      Daca un angajat de rand lipseste o ora de la locul de munca este vai si amar de el, dar daca un parlamentar lipseste continuu de la locul de munca din cabinetul de parlamentar este recompensat cu cateva zeci de mii de lei lunar, suma forfetara. Pentru astia nu exista fisa postului, program de munca, cerinte specifice, responsabilitati, sanctiuni si in fapt nicio obligatie. Mai nou cei din ANI au spor de stres de 25%. In invatamant nu este stres sa lucrezi cu cate 30 de copii (si cu parintii lor, mai nou) in fiecare ora de curs, zilnic, dar la ANI este stres. Poate ca ar trebui concediati (ca oricum nu isi fac bine treaba), ca sa ii scapam de stres.  

      ....l.l.apropo de diplome pe banda rulanta...da asa e. Si cand imi aduc aminte in perioada studentiei (inainte de 1989) cand cineva (din cadrul universitatii sau nu numai), isi pregatea sau era in pragul obtinerii unei diplome de doctorat intr-un anumit domeniu,..... noi toti studentii ne ''imbranceam'' unul pe altul si ne uitam la acea persoana cu un mult respec ,tinand cont in ce conditii se putea obtine atunci aceaa diploma.

      perfect adevarat in tot ceea ce relatezi.

    Marcu trebuie anchetat pentru City si Euroins.

    Angajarile si minciunile in declaratia de avere completeaza tabloul bolnav al parvenitului incompetent sustinut de clasa politica.  

    Opinez ca PNL va deconta politic dezastrul numit Marcu, dupa cresterea RCA. Nici PSD nu e prea bine ca Rosu e numit de ei si Marcu adoptat copil de suflet al lui Ciolacu.

    Conclusive wrong,wrong, wrong 

    1. Afacerea City Insurance si Euroins ca si alte falimente bancare de stat sau private au fost puse in opera de agenti ai serviciilor secrete aflati in serviciu comandat. Statul Esuat Romania este inacesta situatie de stat esuat unde mecanismele de aparare a statului sunt in mainile infracorilor cu gulere albe. Toata lumea stie ca City Insurance a fost un Caritas -Ponzi ce s-a decontat de la fondul de asigurare si in final de cetatenii romani. Urmeaza EuroIns dar inca se fac depuneri ca la Caritas unde in ziua falimentului inca veneau deponenti. Statul Esuat Romania este intr-o accentuata degradare fiind sabotat din interior de agentii puterilor straine infiltrati in serviciile de securitate romane.

    mai exista si jurnalism in Romania

    1. da, dar in cantitate mica.

      Da, se concentreaza in ziarul Bursa.

      Da,doar în Rusia

      Taci fata ca ma bufnește rasul

    Stiti de ce veniturile angajatilor ASF, cu exceptia Consiliului ASF, nu o sa le gasiti nicaieri? Pentru ca au fost secretizate impreuna cu acceptul ANI pe baza prevederilor Codului Muncii cum ca salariile sunt confidentiale dupa modelul BNR. Masura a fost luata la un an de la numirea lui Nicu Marcu cand ar fi urmat sa se vada miile de euro pe care le castiga Daniel Apostol, Viorel Voinescu, Robert Modan etc. salarizare acordata din pixul lui Marcu.

    Continuati!

    Nu va lasati!

    Adevarul trebuie spus! 

    1. Uuuraaaaaa

    Frumos articol! Este de neconceput intr-o tara care se doreste CIVILIZATA justitia sa nu0si faca treaba!! niste indivizi care ocupa pozitii de conducere castiga sume exorbitatente, sunt habarnisti zero experienta si mai au si tupeul sa ramana pe functii! In ce tara traim?

    Pentru ceea ce se intampla acum cu Euroins si falimentul City cei de la ASF ar trebui sa fie in puscarie deoarece misiunea lor este sa supravegheze respectarea legii si a conditiilor de functionare. In Romania RCA-ul este mai scump decat in Germania, Italia sau SUA...Serios??? Cum adica salariile sunt secretizate???? Este o institutie de stat si trebuie sa fie transparenta si mai ales sa nu existe conflicte de interese si mai ales ca sunt complici

    Romania educata nu se poate dezvolta din cauza Romaniei needucate care este capusata continuu de mai bine de 30 de ani! 

    O vreme nasul de tren isi umplea buzunarul singur ,apoi a aparut supracontrolul care trebuia sa faca dreptate si sa se asigure ca sunt taiate bilete , dar dupa o vreme si ei au inceput sa ia spaga si practic , rolul lor pt care au fost infiintati a fost anulat.

    Asa si aceste ASF , a fost infiintat sa se asigure ca totul este legal ,dar dupa o vreme au fost mituiti si acum participa in mod activ la ilegalitati, si functia lor a fost anulata. 

    Imi place ce si cum scrie Radu Soviani! Felicitari!!

    1. Subscriu.

    Nu mai e nicio rusine in instituțiile statului . De peste un an sunt semnale atât de clare din presa, sunt avertizări de la oameni care știu ce virbesc. Cu toate astea nu exista niciun gram de interes. Pare ca de fapt chiar urmăresc sa vina prăpădul peste noi. Alta explicație decât ca e o politica bune ticluita a unor aranjori experimentați nu văd . Iar Marcu și Ciucă și toți bezmeticii astia nici nu știu ce jocuri fac.

    Peste 45% din rezerva tarii este în bonfuro SUA.

    AM BELIT-O! 

    Isărescu a zis... " nu creștem rezerva în aur"... 

    Dacă o făcea, eram în siguranță. 

    Sa ii luam ferma de la Drăgănești-Olt....

    ???? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6576
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9174
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.5083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb