Nicolescu, despre testul de stres al UE pentru România: "Populaţia nu va fi afectată"

V.B.
Companii #Energie / 18 octombrie 2014

Necesarul de gaze naturale în ţara noastră ar putea creşte cu până la 42% dacă Rusia ar decide să întrerupă livrările de gaze către Uniunea Europeană timp de 6 luni, conform rezultatelor unui test de stres efectuat de Comisia Europeană şi publicat zilele trecute. Totuşi, nu vom avea de suferit din acest punct de vedere, iar astfel de exerciţii trebuie privite cu prudenţă, a declarat astăzi ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, la un post TV.

Oficialul român a explicat: "Exerciţiul făcut de cei de la Comisia Europeană este util, având problema securităţii în prim-plan, dar în legătură cu 42%, este un scenariu care pleacă de la o întrerupere de 6 luni, România care ar trebui de la 16 octombrie să extragă din capacităţi de stocare la maxim, o iarnă extrem de dificilă. Sunt date pe care trebuie să le luăm cu oarecare prudenţă şi reţinere, pentru că sunt departe de un scenariu real. Astăzi, suntem cu consumul în România sub producţie, or, în scenariul Comisiei, noi astăzi ar fi trebuit să extragem la maxim din resurse proprii. Am făcut tot ce era posibil ca să depăşim cu succes această iarnă. În niciun scenariu pe care îl dezvoltăm noi, populaţia nu va fi afectată".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. stimate domnule Ministru,

    " În niciun scenariu pe care îl dezvoltăm noi, populaţia nu va fi afectată". Deci cel mai important lucru este ca scenariu sa fie dezvoltat de NOI :-):-):-) Ii trimit un email prietenului meu Quest pentru a intelege cum se rezolva orice problema pe care UE o arata.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb