Nobelul pentru literatură merge în Franţa

O.D.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 octombrie

Annie Ernaux

Annie Ernaux

Calculele amatorilor de pariuri au fost date, din nou, peste cap de rezultatul final al Premiului Nobel pentru Literatură. Scriitoarea franceză Annie Ernaux este laureata Premiului pentru Literatură pe 2022 "pentru curajul şi acuitatea clinică cu care descoperă rădăcinile, înstrăinările şi constrângerile colective ale memoriei personale", a anunţat Academia Suedeză. În opera sa, Annie Ernaux examinează în mod constant şi din unghiuri diferite o viaţă marcată de disparităţi puternice în ceea ce priveşte genul, limba şi clasa. A scris mai mult treizeci de opere literare. Annie Ernaux s-a născut în 1940 şi a crescut în micul oraş Yvetot din Normandia, unde părinţii ei aveau un magazin alimentar şi o cafenea. Drumul ei ca scriitoare a fost lung şi anevoios.

În ultimul deceniu Nobelul pentru literatură a fost câştigat de: 2021: Abdulrazak Gurnah (Marea Britanie) pentru "relatarea sa empatică şi fără compromisuri a efectelor colonialismului şi destinul refugiaţilor prinşi între culturi şi continente"; 2020 : Louise Gluck (Statele Unite) "pentru vocea sa poetică caracteristică, care prin frumuseţea austeră face existenţa individuală universală"; 2019 : Peter Handke (Austria) "pentru opera sa influentă care, puternică în ingeniozitate lingvistică, a explorat periferia şi singularitatea experienţei umane"; 2018 : Olga Tokarczuk (Polonia) ""pentru o imaginaţie narativă care, cu pasiune enciclopedică, simbolizează trecerea graniţelor ca formă de viaţă"; 2017 : Kazuo Ishiguro (Marea Britanie) "care a dezvăluit, în romane de o puternică forţă emoţională, abisul din spatele simţului iluzoriu al conectării noastre cu lumea"; 2016 : Bob Dylan (Statele Unite) "pentru că a creat într-o mare tradiţie a muzicii americane noi modalităţi de expresie poetică"; 2015 : Svetlana Aleksievici (Belarus) "pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în epoca noastră"; 2014 : Patrick Modiano (Franţa) "pentru arta memoriei cu care a evocat cele mai evazive destine umane şi a dezvăluit lumea Ocupaţiei"; 2013 : Alice Munro (Canada) "suverana artei nuvelei contemporane"; 2012 : Mo Yan (China) "care cu un realism halucinant a unit povestea, istoria şi contemporanul".

Între anii 1901 şi 2021 au fost acordate 114 premii Nobel pentru Literatură. Numărul laureaţilor de până acum este de 118. Patru premii pentru Literatură au fost împărţite până acum între două persoane. Cel mai tânăr laureat a fost Rudyard Kipling, care a primit distincţia în 1907, la vârsta de 41 de ani, iar cel mai în vârstă, Doris Lessing, care a primit-o în 2007, la vârsta de 88 de ani. Niciun scriitor nu a primit premiul Nobel pentru Literatură de două ori. 16 femei au fost laureate cu premiul Nobel pentru Literatură până în prezent. Sezonul Nobel 2021 va continua azi, cu premiul pentru Pace. Laureatul premiului Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice, acordat în memoria lui Alfred Nobel, va fi anunţat pe 10 octombrie. Valoarea premiului Nobel este de 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 1,1 milioane de euro). Suma este împărţită, dacă există mai mulţi laureaţi ai unui singur premiu.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9186
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6835
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9766
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7021
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.0437

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro