Două noi focare de variolă ovină şi caprină au fost confirmate în judeţul Buzău, în zona Balta Albă. În cele două exploataţii sunt afectate până la 80 de animale, iar autorităţile pregătesc începerea vaccinării în localităţile din apropiere. Între timp, judeţul rămâne sub restricţii, iar crescătorii nu pot vinde sau transporta liber animalele. De la începutul anului 2026, în Buzău au fost înregistrate cinci focare de boală, dintre care trei au fost stinse. În total, aproximativ 4.000 de ovine şi caprine au fost afectate.
„Până acum, în anul 2026, cinci focare. Trei dintre ele stinse, efectiv de animale afectat undeva în jurul a 4.000 de capete”, a declarat Mirabela Cadar, responsabil specia suine în cadrul DSVSA Buzău.
Cele două focare apărute în zona Balta Albă sunt singurele active în acest moment. Autorităţile urmează să stabilească măsurile care se impun în cazul animalelor din exploataţiile respective. Apariţia noilor focare înseamnă şi menţinerea restricţiilor privind circulaţia animalelor. Crescătorii nu pot face transporturi fără aprobarea autorităţilor veterinare, iar deplasările sunt permise, în general, doar către abatoare. Vânzarea şi exportul animalelor sunt, în prezent, blocate.
„Restricţiile vizează mişcarea, iar mişcarea este condiţionată de o derogare din partea autorităţii competente teritorial, în general doar către abatorizare”, a explicat Mirabela Cadar.
Pentru a limita răspândirea bolii, autorităţile vor începe vaccinarea în zona Râmnicu Sărat, unde sunt concentrate numeroase exploataţii de ovine şi caprine. Primele localităţi vizate sunt Balta Albă, Ghergheasa, Ziduri, Boldu şi Cochirleanca. Vaccinarea va începe în jurul focarelor, pe o rază de 15 kilometri, urmând să fie extinsă până la 20 de kilometri.
Judeţul a primit până acum 25.000 de doze de vaccin, însă acestea acoperă doar o mică parte din necesar. În Buzău sunt aproximativ 275.000 de oi şi capre, astfel că dozele primite reprezintă doar 10% din efectiv.
„Buzău a primit o repartiţie în număr de 25.000 de doze, procentual însemnând, raportat la efectivul de animale oi şi capre de pe raza judeţului Buzău, un procent de 10%. Vaccinarea va începe în cel mai scurt timp cu putinţă”, a precizat Mirabela Cadar.
În zona Râmnicu Sărat sunt estimate aproximativ 10.000 de ovine şi caprine. Autorităţile spun că au luat deja legătura cu fermierii din localităţile vizate pentru pregătirea exploataţiilor. De asemenea, la sediul DSVSA a avut loc o întâlnire cu marii crescători, cărora le-au fost explicate modul de administrare a vaccinului şi posibilele reacţii după vaccinare. Până acum, nu au fost semnalate refuzuri din partea crescătorilor.
Autorităţile aşteaptă şi alte tranşe de vaccin, astfel încât până la sfârşitul anului să poată fi imunizat întregul efectiv de ovine şi caprine din judeţ. Până atunci, crescătorii trebuie să respecte în continuare restricţiile de circulaţie, care pot fi modificate în funcţie de evoluţia focarelor.































































Opinia Cititorului