Nuclearelectrica va investi până la 90 mil. euro în reparaţia şi întreţinerea Unităţilor 1 şi 2

F.A.
Companii #Energie / 14 august 2009

Nuclearelectrica va organiza o licitaţie pentru atribuirea unui contract de servicii complete de întreţinere şi reparaţii la Unităţile 1 şi 2 CNE Cernavodă pe durata unui ciclu complet de inspecţie, în valoare de până la 90 milioane de euro, potrivit unui anunţ publicat pe SEAP.

Potrivit anunţului Nuclearelectrica, valoarea estimată, fără TVA, este cuprinsă între 60 de milioane şi 90 de milioane de euro, iar durata contractului sau termenul pentru finalizare este de 100 de luni, începând de la data atribuirii.

Termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 14 octombrie 2009, ora 10:00, iar acestea vor fi deschise la ora 10:30.

Nuclearelectrica a fost înfiinţată în 1998 şi deţine cele două unităţi ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă şi Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti. Reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă au fiecare instalată o putere de circa 700 MW. Alte două reactoare urmează să fie construite şi puse în funcţiune după 2016, cu o putere instalată asemănătoare.

Compania Nuclearelectrica, deţinută de stat, este al doilea mare producător de energie electrică din ţară, acoperind circa 18% din necesarul de energie electrică, după Hidroelectrica şi înaintea celor trei complexe energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb