O nouă delegaţie a Congresului american se află în Taiwan

F.D.
Internaţional / 8 septembrie

O nouă delegaţie a Congresului american se află în Taiwan

Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, a primit astăzi o nouă delegaţie a Congresului american, angajându-se să aprofundeze cooperarea cu Statele Unite în contextul creşterii tensiunilor cu China, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Delegaţia, care a sosit la Taipei ieri seară şi va rămâne până mâine, este condusă de Stephanie Murphy, membră democrată a Camerei Reprezentanţilor, şi din ea mai fac parte democratul Kaiali'i Kahele şi republicanii Scott Franklin, Joe Wilson, Andy Barr, Darrell Issa, Claudia Tenney şi Kat Cammack.

În cursul întâlnirii cu Tsai Ing-wen, Stephanie Murphy a afirmat că vizita este "un simbol al angajamentului de neclintit al Congresului faţă de Taiwan".

La rândul său, Tsai a spus că Taiwanul va continua să coopereze cu Statele Unite pentru a construi relaţii comerciale şi economice încă şi mai apropiate. Ea s-a referit de asemenea la ameninţarea din partea Chinei. "Taiwanul nu se va pleca la presiune sau coerciţie. Ne vom apăra instituţiile democratice şi modul de viaţă", a afirmat ea.

Vizitele recente întreprinse la Taipei de preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi de alte câteva delegaţii de membri ai Congresului au provocat furie la Beijing.

În replică la vizita lui Pelosi de la începutul lunii august, China a desfăşurat manevre pe scară largă în jurul Taiwanului, urmate de o nouă serie de exerciţii militare.

Taiwanul are o guvernare independentă din 1949, dar China consideră insula democratică drept parte a teritoriului său şi se opune oricărei forme de contacte oficiale între Taiwan şi alte ţări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro