Reporter: Tocmai aţi inaugurat, împreună cu Electro-Alfa Internaţional, o unitate de producţie în Botoşani. Aveţi planificate şi alte investiţii în România în viitorul apropiat?
Holger Ketterer: Avem deja o fabrică de transformatoare de putere la Sibiu, care lucrează în strânsă colaborare cu fabrica noastră de transformatoare de putere din Regensburg, investiţie pe care am făcut-o în urmă cu puţin peste zece ani. Acum am urmărit să realizăm o fabrică de transformatoare de distribuţie, care lucrează în strânsă colaborare cu fabrica noastră de profil din Neumarkt, de asemenea din Germania.
În acest moment nu avem planuri concrete pentru alte investiţii. Am deschis şi o fabrică de transformatoare uscate de distribuţie la Olomouc, în Cehia, astfel încât consider că, în acest moment, având în vedere şi celelalte două fabrici (n.r. din Sibiu şi Botoşani), avem o prezenţă bine echilibrată. În prezent ne concentrăm pe Statele Unite, deoarece SGB-SMIT Group operează pe două pieţe principale: Europa şi America de Nord. Investim acum în SUA, unde până de curând eram subreprezentaţi şi am exportat o mare parte din produsele noastre pe piaţa americană.
Reporter: Aţi făcut investiţii semnificative în România. Cum priviţi contextul geopolitic actual, având în vedere că războiul din Ucraina are loc la graniţa României?
Holger Ketterer: Urmărim cu mare atenţie evoluţia situaţiei. Noi credem în Europa, iar pentru noi contează Europa ca întreg. O eventuală criză la nivel european nu ar afecta doar România, Cehia sau o altă ţară, ci întreaga Europă. Din această perspectivă, faptul că suntem în Europa este ceea ce contează, nu locul în sine.
Reporter: Aşadar, nu aveţi nicio îngrijorare?
Holger Ketterer: Nu, nu avem motive de îngrijorare. Ar deveni într-adevăr un motiv de îngrijorare dacă ar exista atacuri asupra unor state europene, membre ale NATO. Cred că o astfel de situaţie ne-ar putea schimba perspectiva. Industria transformatoarelor implică investiţii pe termen lung, motiv pentru care nu ar trebui să iei decizii de investiţii în funcţie de contextul politic, nici într-un sens pozitiv, nici într-unul negativ.
Reporter: Se vorbeşte tot mai mult despre inteligenţa artificială. Ce impact are aceasta asupra activităţii SGB-SMIT Group şi asupra infrastructurii necesare pentru susţinerea acestei tehnologii?
Holger Ketterer: În general, în acest moment, cererea ridicată de transformatoare şi consumul tot mai mare de energie electrică sunt alimentate de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Cererea pentru noi centre de date reprezintă, efectiv, principalul motor al creşterii. În acelaşi timp, cred că industria a conştientizat faptul că infrastructura energetică este învechită, astfel că a început un ciclu de înlocuire şi modernizare.
Era clar că vom trece de la producţia centralizată de energie pe bază de combustibili fosili la o producţie descentralizată, bazată într-o măsură tot mai mare pe surse de energie verde. Acest lucru a dus la creşterea cererii pentru transformatoare, însă industria se aştepta la această evoluţie. Ceea ce s-a adăugat ulterior a fost cererea suplimentară de energie generată de centrele de date, motiv pentru care s-a ajuns chiar la un deficit de transformatoare.
Între timp, însă, cred că situaţia s-a stabilizat. SGB-SMIT Group îşi respectă angajamentul faţă de clienţii săi, principalul nostru obiectiv fiind să ne deservim colaboratorii. În special în cazul transformatoarelor de putere, unde accentul cade mai degrabă pe întrebarea dacă un transformator poate fi obţinut în următorii doi-trei ani, clienţii noştri fideli au prioritate. Prin urmare, cred că totul va fi în regulă.
Reporter: Cum vedeţi infrastructura electrică din România?
Holger Ketterer: Cred că infrastructura se confruntă cu aceleaşi probleme ca în majoritatea ţărilor europene. O parte a infrastructurii este învechită, prin urmare va fi nevoie de înlocuire şi modernizare.
Va exista o cerere tot mai mare de energie, iar întrebarea este în ce măsură se va pune accent şi pe creşterea capacităţilor de producţie. Va exista şi un impuls pentru dezvoltarea centrelor de date? În trecut s-a pus un accent deosebit pe IT şi pe locurile de muncă din acest domeniu. Dacă se va pune acelaşi accent şi pe inteligenţa artificială, pe dezvoltarea centrelor de date, atunci cererea va creşte şi mai mult. Deocamdată, nu aş spune că România este piaţa cu cea mai rapidă creştere din Europa, însă este clar că va exista un amplu proces de înlocuire şi modernizare a infrastructurii.
Din punctul meu de vedere, România a fost poate puţin prea deschisă importurilor (n.r. de transformatoare), inclusiv a celor venite din est. Asta înseamnă că este o piaţă foarte competitivă şi trebuie să vedem cum putem concura cu unii dintre competitorii internaţionali din Asia. Totuşi, observăm că lucrurile evoluează într-o direcţie bună. În ceea ce priveşte transformatoarele de putere, prin fabrica noastră din Sibiu furnizăm soluţii pentru reţeaua de transport al energiei electrice la tensiuni de până la 400 kV.
Reporter: Se vorbeşte foarte mult despre investiţiile necesare în infrastructura energetică pentru a creşte competitivitatea şi a susţine economia românească. Care este perspectiva dumneavoastră?
Holger Ketterer: Cred că este şi o chestiune de context, pentru că, de multe ori, nu contează doar ce se întâmplă la nivel local, ci şi cum evoluează situaţia din ţările vecine - de pildă, războiul dintre Rusia şi Ucraina şi momentul în care se va încheia. Asta înseamnă şi cât de multe capacităţi noi sau câte înlocuiri vor fi necesare pentru ca Ucraina să revină la nivelul la care era înainte. Apoi, va conta şi modul în care se realizează interconectarea, pentru că energia nu se opreşte la graniţă; este regională. Prin urmare, nu este atât de uşor de estimat despre ce dimensiune a investiţiilor vorbim. Mă aştept ca această creştere să continue şi să existe în continuare investiţii, însă nu cred că România va înregistra cel mai ridicat ritm de creştere al investiţiilor comparativ cu alte ţări din Europa. Va exista creştere, dar nu mă aştept ca aceasta să fie cea mai mare din Europa.
Reporter: Vă mulţumesc!



























































