Oceanele înregistrează cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată

T.B.
Miscellanea / 7 iunie 2023

Oceanele înregistrează cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată

Suprafaţa oceanelor a înregistrat cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată, anunţă miercuri serviciul european Copernicus, conform news.ro.

"Temperaturile la suprafaţa oceanelor ating niveluri-record, iar datele arată că temperatura medie a tuturor mărilor pe care nu există gheaţă, în mai 2023, este mai mare decât în orice altă lună mai", anunţă într-un comiunicat adjuncat directorului serviciului european Copernicus privind modificări climatice (C3S), Samantha Burgess.

Serviciul se bazează pe analize pe calculator generate pe baza a miliarde de măsurători provenind de la sateliţi, dar şi de la nave, avioane şi staţii meteorologice din întreaga lume.

Unele date folosite de către Copernicus sunt din 1950.

În ceea ce priveşte temperaturile de pe întregul glob, luna mai a fost a doua cea mai caldă înregistrată vreodată.

"Mai 2023 a fost a doua cea mai cladă la nivel mondial, iar un semnal El Niño continuă să apară în Pacificul Ecuatorial", declară Samantha Burgess.

El Niño este un fenomen climatic natural, asociat în general unei creşteri a temperaturii şi o secetă accentuată în anumite părţi ale lumii şi ploi puternice în altele.

El a avut loc ultima oară în 2018-2019 şi a condus la un episod deosebit de lung, de aproape trei ani, al La Niña, care provoacă efecte inverse şi o scădere a temperaturii.

La începutul lui mai, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) estima că există o probabilitate de 60% ca El Niño să se dezvolte până la sfârşitul lui iulie şi de 80% până la sfârşitul lui septembrie, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. cuvantul “inregistrata vreodata” - fals

    ghetarii si sedimentele din scoarta au mai inregistrat! 

    mergeti sa vedeti diagramele istorice cu temperaturi oceane si etc. 

    s c cret 

    vedeti ciclul petelor solare - pt ciclitatea scurta.

    s c crt 

    Incepe "lunga vara fierbinte"?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb