Oficiali NATO în vizită la "Romsys"

D.R.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 3 iunie 2004

Compania "Romsys", leader în domeniul proiectării, dezvoltării şi implementării soluţiilor de informatică şi comunicaţii, a primit vizita domnului Marshall Billingslea, Adjunctul Secretarului General NATO, care a fost însoţit de înalte oficialităţi MApN.

Oficialul american a fost interesat de realizările companiei "Romsys" în domeniul apărării şi a apreciat capabilităţile şi potenţialul existent. Domnul Billingslea a sugerat companiilor române să fie mai energice şi agresive în promovarea soluţiilor şi capabilităţilor pe plan internaţional. Totodată, a precizat că, date fiind condiţiile actuale generate de recenta aderare a României la NATO, companiile din România vor putea participa la diferitele proiecte NATO atît în ţară, cît şi în restul ţărilor partenere.

De-a lungul celor peste 10 ani de experienţă pe piaţa integratorilor de soluţii din ţara noastră, "Romsys" s-a remarcat şi prin dezvoltarea de proiecte în domeniul sistemelor strategice de apărare, implementînd cu succes o serie de proiecte complexe: Centrul Operaţional pentru Suveranitate Aeriană (ASOC), Sistemul pentru Schimbul Datelor de Zbor (FDEx), Infrastructura IT&C pentru sediul MApN şi Statele Majore de Forţe ale Armatei, Sistemul pentru Managementul Resurselor Umane (SIPER) etc.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb